Visaţi la o lună de miere spectaculoasă, sau la o vacanţă pe care să v-o amintiţi mult timp de acum înainte? Visele dumneavoastră sunt mai aproape de realitate decât vă închipuiţi! Ne întoarcem în Grecia pentru propunerea hot a acestei zile, mai exact pe superba şi romantica insulă Santorini.
Pe partea nordică a acestei enigmatice insule vulcanice, într-un peisaj pitoresc, se află satul Oia – unul dintre cele mai frumoase din Santorini – micuţa aşezare ce găzduieşte complexul de lux Perivolas Hotel.
Cele 17 apartamente care alcătuiesc complexul păstrează încă înfăţişarea tradiţională a caselor greceşti şi vă duc mai aproape de atmosfera satelor unde timpul pare că s-a oprit.
Dezvoltat ca o afacere de familie, hotelul atrage prin priveliştea superbă pe care o oferă asupra Mării Egee. Cei doi proprietari, Manos şi Nadia, au cumpărat încă de la începutul anilor ’70 partea din insulă pe care se aflau peşteri cu o vechime de peste 300 de ani (fostele refugii ale pescarilor din Oia) cu gândul de le transforma într-un mic colţ de rai. Cu ajutorul artiştilor locali şi al materialelor specifice insulei, peşterile au fost transformate în apartamente luxoase care beneficiază de tot confortul unui hotel modern. Camerele sunt mobilate cu obiecte handmade şi antichităţi, stilul fiind unul elegant şi intim.
Lăsăm imaginile să vorbească de la sine pentru Perivolas, un loc unic în care vă puteţi rupe de zgomotul cotidian.