
Potrivit jurnaliştilor Der Standard, în acest an, Grecia este cea mai populară opţiune pentru petrecerea vacanţei de vară printre austrieci.
Verkehrsburo, cel mai mare jucător de pe piaţa austriacă a agenţiilor de turism, anunţă faptul că Grecia este pe primul loc în preferinţele a circa 15% dintre turiştii austrieci, urmată de Turcia (12,7%), Spania (12,1%), Italia (7,9%). În acelaşi timp, austriecii îşi mai doresc să călătorească în această vară în Statele Unite (5,9% dintre aceştia şi-au manifestat interesul pentru o vizită peste ocean), în timă ce 3,4% dintre austrieci îşi doresc să ajungă în Croaţia.
În ceea ce priveşte numărul de camere rezervate în hoteluri şi pensiuni, Grecia marchează de la începutul anului şi până acum o creştere de două cifre, adică 12,3%, pe locul doi aflându-se Croaţia, cu un plus de 2,4%.
Anual, Grecia este vizitată de circa 400.000 de austrieci.



