Compania de consultanță în domeniul aviației Skytrax a prezentat recent topul celor mai bune 100 de companii aeriene ale lumii.
Clasamentul Skytrax World Airline Awards este unul de referință în industria aviatică internațională, fiind alcătuit pe baza calificativelor date de pasageri. Lansat în 1999, topul pe 2015 a fost prezentat în cadrul show-ului aviatic de la Paris, clasamentul având la bază review-urile a 18,9 milioane de pasageri din întreaga lume.
Și în acest an, companiile arabe și cele din Asia au luat partea leului, clasându-se pe primele 10 poziții ale topului.
Astfel, Qatar Airways este cea mai bună companie aeriană a lumii – transportatorul a mai ocupat prima poziție și în 2011 și 2012. În acest an, Qatar a devenit și cea mai bună companie din Orientul Mijlociu, fiind premiată și la categoria cea mai bună business class, atuu-ul companiei fiind scaunele confortabile instalate la această clasă.
Premiantul anului trecut, Cathay Pacific, din Hong Kong, a ocupat locul trei în clasamentul pe 2015.
Europenii de la Lufthansa, Austrian, și Air France au intrat în top 20 cele mai bune companii aeriene din lume pe locurile 12 (10 în 2014), 13(21 in 2014), respectiv 15 (locul 25 în 2014).
La categoria cele mai bune companii aeriene low cost, primul loc a fost câștigat de AirAsia, urmat Virgin America și Norwegian. easyJet este pe locul 4 în clasamentul general. În ceea ce privește cele mai bune companii low cost din Europa, primele cinci clasate sunt Norwegian, easyJet, Germanwings, NIKI și Wizz Air.
Cel mai bun personal al companiilor de transport aerian din Europa este în cadrul Austrian Airlines, KLM și Turkish Airlines.
Cele mai bune 10 companii aeriene din lume 2015: