BeautyBusinessInvestitiiLife&Style

THAIco SPA România investește circa 3,5 milioane euro în noile centre wellness, în 2024

THAIco SPA, liderul pieței românești de servicii SPA de lux, a lansat cea de-a patra locație, în urma unei investiții de peste 600.000 euro. 

Dezvoltatorul mai are în portofoliu alte trei locații ultra-centrale în Radisson BLU Hotel, Grand Hotel Continental și în Piața Victoriei, urmând ca până la sfârșitul acestui an să deschidă încă alte două locații premium în București și în țară. Investiția totală estimată pentru acest an depășește suma de 3,5 milioane euro.

Acest nou centru wellness este amplasat strategic în zona de Nord a Capitalei, zonă ce integrează un hub activ de locuințe, spații comerciale, facilități de lifestyle, restaurante și mai ales foarte multe clădiri de birouri. Zona se bucură de o dezvoltare extraordinară, cu conexiuni foarte bune de transport și acces rapid la autostradă și aeroport. Diversitatea de spații comerciale și mai ales de clădiri de birouri crează o comunitate exclusivistă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a ales dezvoltarea acestui centru în această zonă.

Noua locație THAIco SPA Pipera oferă clienților săi o oază de liniște și relaxare în inima agitației urbane. Spațiul a fost conceput pentru a oferi o experiență deosebită, cu interioare elegante, inspirate din natură, și facilități de ultimă generație. Clienții vor putea beneficia de terapii diverse, de la tratamente faciale și corporale personalizate, la masaje terapeutice și sesiuni de aromaterapie, toate realizate de o echipă de terapeuți asiatici cu experiență.

„Vrem să aducem conceptul THAIco SPA de wellbeing în zona de nord a Bucureștiului pentru toți cei care muncesc și trăiesc în această zonă. Am creat un spațiu dedicat relaxării totale și revitalizării, precum și facilități menite să ofere o experiență holistică adresată tuturor celor care caută o evadare din ritmul alert al vieții cotidiene și care să răspundă celor mai înalte așteptări ale clienților noștri. Cu această ocazie vom promova și dezvolta serviciile noastre de ”Wellbeing at WORK” prin sesiuni de masaj la locul de muncă. Un angajat relaxat are un nivel de energie crescut și o capacitate sporită de concentrare. Ne dorim ca fiecare vizită la noul nostru centru SPA să fie o experiență unică și memorabilă,” a declarat Camelia Pătru, Cofondator și CEO THAIco SPA România.

Cu această nouă deschidere, THAIco SPA își consolidează poziția de standard setter în industria SPA-urilor atât la nivel international cât și la nivel local. Toate locațiile THAIco SPA au arhitectură orientală de înaltă clasă, special concepută pentru răsfăț, relaxare și visare.

Clienții sunt invitați să descopere atmosfera unică a noului THAIco SPA Pipera și să profite de ofertele speciale de lansare.

Cu o prezență pe piața din România de peste zece ani, THAIco Spa este cea mai mare companie de servicii de masaj terapeutic din România. Echipa THAIco este alcătuită exclusiv din terapeuți de origine asiatică, cu pregătire în centre prestigioase de wellness din Orient.

Prin intermediul sistemului implementat în propria școală de instruire THAIco Spa din Bali, compania beneficiază de expertiza autentică a terapeuților, cunoștințele acestora fiind transmise din generație în generație.

Cele trei centre – THAIco SPA Victoriei, THAIco Spa Continental și THAIco Spa Radisson  sunt destinații exclusiviste ce emană relaxarea spiritului THAIco SPA.

Apreciat de mii de clienți din toată lumea, cu numeroase premii obținute la nivel internațional, THAIco SPA este centrul wellness care aduce Asia, în inima Capitalei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button