Parenting

Studiu: Europa trebuie să inoveze sau să iasă din cursa competitivităţii

image003Peste 80% dintre liderii europeni de business consideră că actuala politică a Uniunii Europene în privinţa inovaţiei este prea fragmentată şi necesită mai multă coordonare, iar 66% dintre ei sunt de părere că este necesară alocarea unor fonduri mai mari pentru a stimula inovaţia. Cu toate acestea, 76% dintre oamenii de afaceri cred în capacitatea Uniunii Europene de a dezvolta o abordare mai eficientă a cercetării şi inovării, se arată în noul studiu Ernst&Young, Innovating for a prosperous future.

Studiul Ernst & Young, dezvoltat împreună cu Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS), analizează percepţia asupra politicii Uniunii Europene în privinţa inovaţiei a 680 de lideri de business din toate sectoarele de activitate din 15 ţări europene.

Liderii de business care au participat la studiu consideră Uniunea Europeană un actor cheie în definirea şi susţinerea unei politici coerente şi eficiente de inovare dar, pe o piaţă diversificată şi fluctuantă ca cea europeană, ei admit că devine foarte dificil de proiectat o politică de inovare care să răspundă tuturor cerinţelor.

Elena Badea_Director MarketingÎn contextul în care concurenţa la nivel mondial este acerbă iar creşterea veniturilor şi a condiţiilor demografice favorabile încurajează expansiunea clasei de mijloc globale, Europa are mai mare nevoie ca oricând să dezvolte o politică de inovare care să se bazeze pe un parteneriat puternic între guverne şi mediul de afaceri.

Acest lucru nu necesită numai investiţii publice, ci şi participarea activă a companiilor, a cercetătorilor şi a antreprenorilor din întreaga Europă care să propulseze inovaţia”.

Elena Badea, Director de Marketing, Ernst & Young România

În condiţiile în care ultimul raport Ernst & Young Eurozone Forecast estimează o contracţie a pieţei de 0,5% în Zona Euro în 2013 – care urmează după o scădere similară înregistrată în 2012, devine tot mai clar că revigorarea capacităţii de inovare devine principala pârghie care poate readuce Europa în cursa globală a competitivităţii.

În aceste sens, inovaţia a devenit o direcţie strategică cheie a politicii europene căreia i s-au dedicat o serie de iniţiative şi a fost inclusă pe agenda Uniunii Europene pentru 2020. Până în prezent, finanţarea publică pentru cercetare şi dezvoltare a rămas modul dominant de finanţare a inovării în UE, iar acest lucru pare a fi o parte a problemei Europei în privinţa inovaţiei.

Percepţii diferite

La întrebarea privind îmbunătăţirea sau deteriorarea politicilor privind inovaţia din UE în ultimii ani, poziţiile liderilor de business sunt împărţite: 38% consideră că acestea s-au îmbunătăţit, în timp ce 18% cred că s-au deteriorat. Companiile din Europa de Sud, care suferă de lipsa surselor de finanţare privată, sunt mult mai entuziaste când vine vorba de implicarea UE (96% în Grecia, 89% în Italia), în timp ce companiile din Nordul şi Vestul Europei consideră mult mai eficiente politicile de inovare derulate de guvernele naţionale (50% şi 41%).

inovatieModelul SUA

Sondajul arată că 68% dintre cei chestionaţi consideră politica de inovare a SUA mult mai eficientă decât cea a UE, în timp ce doar 18% nu sunt de acord cu această afirmaţie. 42% dintre liderii de afaceri europeni cred că UE ar trebui să dezvolte parteneriate cu SUA pentru a deveni mai competitivă. Următoarea ţară luată în considerare este China ( 24%), urmată de Brazilia şi India, cu câte 6%.

Importanţa sectorului privat

Peste 74% dintre respondenţi spun că finanţările din sectorul privat au o contribuţie semnificativă pentru inovaţia tehnologică şi ştiinţifică din ţara lor, procent în creştere faţă anul trecut (66%). Datele confirmă faptul că ţările cu cele mai bune performanţe în materie de inovaţie sunt cele în care fondurile private de cercetare şi dezvoltare sunt semnificative în comparaţie cu fondurile publice (de exemplu, ţările scandinave).

Ce e de făcut

Fluxul de proiecte şi programe susţinute de Uniunea Europeană şi cascadate în cele 27 de state membre au încercat să stimuleze inovarea, activitatea antreprenorială şi creşterea locurilor de muncă pentru cetăţenii din regiune. Dar, ce e de făcut dacă pentru multe companii astfel de programe nu au impactul necesar?

Promovarea inovaţiei pe agenda publică nu trebuie să se bazeze doar pe colaborarea dintre mediul de afaceri, mediul academic, cercetători şi factorii de decizie. Dar mai ales pe întelegerea comună că dezvoltarea unei culturi a inovaţiei depinde în cea mai mare măsură de abilitatea factorilor de decizie implicaţi de a înlătura obstacolele din calea inovării, prin crearea condiţiilor necesare pentru creştere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button