STIHL România a reușit în trei ani să curețe piața de cca. 15.000 utilaje uzate, care au fost trimise la topit cu ajutorul unei companii de reciclare. Operațiunea s-a desfășurat prin intermediul programului “Rabla” pentru motounelte, similar cu cel de reînnoire a parcului auto, doar că acesta a beneficiat de susținere 100% privată.
Am luat decizia de a implementa un astfel de proiect în 2009, ca urmare a situațiilor din ce în ce mai dese cu care se confruntau service-urile distribuitorilor STIHL, unde erau aduse la reparat utilaje în stare foarte proastă. În multe cazuri mecanicii distribuitorilor nici nu mai aveau ce să le facă. Multe dintre acestea erau chiar produse contrafăcute. Dată fiind această situație, ne-am dat seama că putem veni în sprijinul utilizatorilor care au astfel de probleme, oferindu-le o soluție concretă. Dacă cineva intră într-un service STIHL cu o astfel de unealtă, nu-l putem lăsa să plece fără a-i oferi o soluție la problema cu care se confruntă. Pe scurt, acest program a venit ca o rezolvare pentru utilizatorii care aveau unelte compromise în totalitate, dar și ca direcție de combatere a flagelului produselor contrafăcute”
Ioan Mezei, director general STIHL România.
Inițial programul a avut o desfășurare anuală în două etape. Datorită succesului, perioadele active au fost prelungite, astfel că acesta se desfașoară aproape pe toată durata anului, schimbându-se categoriile de produse sau modelele de uneltele STIHL care intră în acest program. Utilizatorul se prezintă la un dealer STIHL cu motounealta veche, pentru care primește un discount în condițiile în care este interesat de schimbarea acesteia cu una nouă, care se află în program la acel moment. Produsele care intră în acest program sunt din gamele motoferăstraie și motocoase” precizează Ioan Mezei.
De la începutul anului prin acest program au fost înlocuite nu mai puțin de 2200 utilaje vechi, cu aparate noi dotate cu motoare de ultimă generație, cu consum mic și nivel de poluare redus cu 40% față de modelele vechi. În prezent compania STIHL funcționează la nivel național, fiind reprezentată de o rețea de 220 de dealeri.
STIHL este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 de către Andreas STIHL. Veniturile grupului în 2011 au fost de 2,6 miliarde de euro, în creștere cu 10,8% față de 2010. STIHL numără peste 12.000 angajati, deţine 6 fabrici, 34 de centre naţionale de vânzare, fiind în contact cu 120 de importatori și având o prezență în 160 de ţări. STIHL România este o companie deţinută 100% de firma mamă şi a fost înfiinţată în 1997. În prezent STIHL România importă motounelte sub brandurile STIHL şi VIKING.