
În acest weekend, cunoscuta trupă Sarmalele Reci va concerta la Roaba de cultură din Parcul Herăstrău, începând cu ora 19.30.
Un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor, cu versuri scrise cu artă şi forţă în limba română, cântecele Sarmalele Reci au mesaje emblematice, desprinse din
Sarmalele Reci vin cu cântece fredonate de generații – Violeta, Telefonul nu mai sună, Dacă n-ai fi tu, Blues-ul băiatului sărac, La televizor, Aurolac, Prostia la putere, Șpriț de vară – și vă invită să contrazicem titlul albumului „Țara te vrea prost”.
Zoltan Andras, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horvath, Ciprian Almășan și Bogdan Valentin Bereucă promit un concert în care șprițul, ironia și părerile politice se vor amesteca cu nostalgii și iubiri mai noi sau mai vechi
Ajuns la cea de-a 13-a ediție, proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociatia Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti) și se desfășoară în perioada mai – septembrie 2024. Accesul în zona Roabei de cultură este liber șapte zile pe săptămână și beneficiază de acces Wi-Fi gratuit.
Green Revolution este o asociație de ecologie urbană, fondată în anul 2009, cu obiectivul de a face orașele din România mai verzi, mai curate și mai prietenoase cu mediul înconjurător.