SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business, şi-a extins portofoliul cu aplicaţii pentru industria sportivă şi de divertisment, adăugând astfel cea de-a 25-a industrie pentru care oferă produse, servicii şi soluţii dedicate. Noile soluţii SAP, dezvoltate pe platforma in-memory computing SAP HANA, au rolul de a creşte gradul de implicare al suporterilor, de a monitoriza performanţa jucătorilor şi de a optimiza eficienţa în afaceri a cluburilor.
SAP Sports and Entertainment Management oferă soluţii complete, ce includ toate activităţile din cadrul unei organizaţii sportive – de la vânzarea de bilete, până la procesele operaţionale de bază. Aceste soluţii pot fi implementate rapid, astfel încât clienţii să se poată adapta, într-un timp mai scurt, la nevoile de business aflate în continuă schimbare şi să se poată dezvolta mai repede şi mai bine.
Concret, SAP poate ajuta cluburile sportive să implementeze tehnologii de ultimă oră, pentru construirea şi gestionarea unei echipe de campionat. Soluţiile îmbunătăţesc şi procesele de identificare, achiziţie şi dezvoltare de talente. De la scoutingul de jucători amatori până la cel de jucători profesionişti şi de la gestionarea salariilor până la analize avansate ale performanţelor jucătorilor, aplicaţiile pot oferi unei echipe toate instrumentele necesare pentru a rămâne în faţa competitorilor.
De asemenea, soluţiile software de la SAP oferă o interfaţă uşor de utilizat, ce permite accesarea şi analiza în timp real a datelor despre echipe şi jucători, prin combinarea tranzacţiilor de volume mari de date cu analize, pentru a susţine dezvoltarea afacerii. Mai mult, soluţiile de ticketing pot fi integrate cu cele financiare, pentru creşterea prezenţei suporterilor şi optimizarea gradului de profitabilitate, precum şi pentru crearea de oferte personalizate.
“SAP se angajează să ofere industriei sportive soluţii inovatoare, care să îmbunătăţească experienţa fanilor şi să livreze insight-uri în timp real, cu ajutorul cărora cluburile sportive să crească performanţa echipelor şi să se dezvolte mai bine ca oricând”, a spus Valentin Tomşa, directorul general SAP România.
În ceea ce priveşte interacţiunea cu fanii, compania germană a creat conceptul de SAP Fan Experience, ce ajută echipele să intre în contact cu suporterii şi să crească implicarea acestora, prin intermediul reţelelor sociale, unde echipele pot posta conţinut foto şi video, dar şi conţinut captivant, cum ar fi ştiri, analize sau trivia. În plus, cluburile le pot oferi fanilor posibilitatea de a cumpăra articole promoţionale sau să acceseze informaţii despre echipă, prin intermediul dispozitivelor mobile.