TravelTrends

Românii îşi cumpără bilete de avion pe credit. Cât au cheltuit în 2014?

aeroportRomânii au început să prindă iar gustul călătoriilor. O spun marile companii aeriene, fie ele low-cost sau de linie, care au ajuns să transporte anual peste 4 milioane de pasageri dinspre şi spre ţara noastră, precum şi agenţiile de turism cărora pachetele de vacanţă vândute către turiştii români le aduc încasări de zeci de milioane de euro în fiecare an.

Însă, se pare că românilor le place şi să călătorească pe datorie. Potrivit datelor Visa, una dintre cele mai mari instituţii financiare care emite cărți de credit și debit, în 2014, românii au cheltuit 127 de milioane de euro de pe cardurile Visa pentru achiziţia biletelor de avion.

“Achiziţia acestor călătorii este în top zece al cheltuielilor efectuate de români prin carduri de credit”, a declarat în cadrul evenimentului de lansare al cardului BT Flying Blue – un card co-branded scos pe piaţă de Banca Transilvania, TAROM, Air France şi KLM – Cătălin Creţu, director general în România al Visa Europe.

Travel trends: Mexic, Cuba, Maldive, Thailanda….1.000 de români pleacă de Revelion în destinaţii exotice

Potrivit acestuia, Banca Transilvania este banca din România cu cele mai multe carduri Visa emise.

“Un astfel de card reprezintă perla coroanei pentru orice bancă de pretutindeni. Este ceea ce noi numim <top of the wallet>, destinat clienţilor care rulează sume foarte mari, fiind primul card pe care îl scot din portofel”, a mai spus Creţu.

Referitor la portofoliul de carduri al Băncii Transilvania, trebuie să precizăm faptul că, din cele 2 milioane de carduri emise până în acest moment, aproximativ 20.000 sunt carduri de credit.

Travel Trends: 7 destinații perfecte pentru a-ți petrece Anul Nou

Ne place să călătorim. De foarte multe ori, chiar în destinaţii exotice. O spun şi cele mai recente date ale agenţiei de turism Paralela 45, care anunţă faptul că 1.000 de persoane au achiziţionat pachete de Revelion în destinaţii al căror preţ porneşte de la 1.500 de euro de persoană şi poate ajunge şi la 5.000 de euro.

Travel trends: România, pe lista Lonely Planet pentru destinaţii ieftine în 2015. Unde mergem în concediu anul viitor?

Nu ştim dacă aceşti turişti şi-au achizionat vacanţele prin cardurile de credit, însă de azi există o nouă posibilitate a face cumpărături folosind această metodă de plată şi de a acumula mile ce pot fi transformate în bilete de avion.

Tariful pentru emiterea cardului de credit (BT Flying Blue Classic) este de 50 de lei iar cel de administrare anuală a contului este tot de 50 de lei. Dobânda fixă este de 24% pe an iar DAE (dobânda anuală efectivă) este de 27,51% pe an, calculată la un credit de 10.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button