România urmează să primească 1.705 de refugiaţi, care vor fi relocaţi din ţări precum Italia sau Grecia, potrivit unei decizii a Consiliului, care urmează să fie aprobată de Parlamentul European (PE), în cursul lunii septembrie.
Consiliul a decis, la sfârşitul lunii iulie a.c, relocarea a peste 32.000 de persoane, stabilite în prezent în Italia sau Grecia, care au nevoie de protecţie internaţională.
Cei mai mulţi refugiaţi, respectiv 10.500, vor ajunge în Germania, 6.700 de refugiaţi în Franţa şi circa 2.000 în Olanda. România se află pe locul patru în UE, în funcţie de numărul refugiaţilor relocaţi, pe care urmează să-i preia, cel mai probabil din această toamnă.
Tări precum Austria sau Ungaria nu vor primi niciun refugiat, din cei peste 32.000 care urmează să fie relocaţi.
Tot la sfârşitul lunii iulie, s-a decis şi instalarea pentru prima dată a refugiaţilor într-un stat membru UE, fiind vorba, estimativ, de 22.500 de persoane. Cele mai multe dintre acestea vor ajunge în Norvegia (3.500 de refugiaţi), Franţa (2.375 de refugiaţi), Anglia (2.200 de refugiaţi). România va primi 80 de refugiaţi, care se vor instala pentru prima dată într-un stat membru UE.
Comisia Europeană (CE) a aprobat, la sfârşitul lunii martie a.c, programul multianual 2014-2020 al României pentru azil, migrație și integrare, fiind alocată suma de aproximativ 24 de milioane de euro din partea UE. Cea mai mare parte a acestor fonduri, respectiv 21,9 milioane de euro, provin din Fondul pentru azil, migrație și integrare (AMIF).
Pe lângă alocația AMIF, România va beneficia și de o serie de sume suplimentare, după cum urmează: 580.000 euro vor fi folosiți pentru acțiunile de relocare, iar peste 1,9 milioane de euro vor fi destinați proiectelor de returnare și reintegrare a migranților în țările de origine.
AMIF acordă sprijin statelor membre în eforturile lor de a consolida capacitățile de primire, de a îmbunătăți calitatea procedurilor de azil în conformitate cu standardele Uniunii, de a integra migranții la nivel local și regional, precum și de a spori viabilitatea programelor de returnare.