BrandFashion

Răzvan Vâlceanu, parteneriat cu casa de licitații Artmark

Razvan ValceanuBrandul de cămăși made to measure Răzvan Vâlceanu anunță parteneriatul cu casa de licitații Artmark, împletind astfel două segmente extrem de importante, Arta și Moda.

Acest parteneriat vine ca urmare a dorinței  de a fi prezent în toate zonele complementare modei și de a  sublinia faptul că moda este o altă formă de artă, a cărei definiții pentru frumusețe se regăsește adesea în ochii acelorași privitori.

Cămășile made to measure înseamnă stil, grijă față de aspectul în societate și promovează cunoașterea unei conduite vestimentare în funcție de evenimentele pe care le frecventeaza clienții. De aceea, câștigătorii Licitatiei de Iarna vor primi cadou vouchere pentru cămăși made to measure și vor beneficia de experiența unică de a își crea propriile opere de artă,  realizate din materiale Canclini, unul dintre cele mai importante nume din industria globală a fashion-ului de lux, cu o adevărată tradiție în arta țesăturilor.

Mai mult, clienții atelierului Răzvan Vâlceanu se vor putea bucura de un cadou unic în cadrul unui eveniment inedit, primind vouchere cadou pentru mult așteptata Licitație de Iarnă organizată de casa de licitații Artmark, în data de 17 Decembrie, la hotel Marriott.

„Artmark a avut rolul esențial de a crește o piață în care arta a fost ridicată la nivel de investiție strategică. Odata cu acest parteneriat vrem sa demonstrăm că și garderoba corectă, made to measure, este o investiție care vorbește despre cel care alege să se diferențieze punându-și semnătura proprie pe ceea ce îl reprezintă  zi de zi” a declarat Răzvan Vâlceanu.

”Pentru Artmark, arta este înscrisă în codul genetic uman. Credem că este o modă să crezi și să creezi în artă și, în aceeași măsură, este o artă să creezi și să crezi în modă. Investiția strategică în arta plastică, colecționarea obiectelor de artă au fost și sunt indiferent de timp la modă, asemeni crearea și re-crearea noilor expresii și valențe din artă există dincolo de minutar și vor fi pentru totdeauna. Totodată, fără îndoială, moda este o artă vestimentară, o artă de a te reprezenta și de a-ți exprima identitatea în societate, în care crezi pentru că crezi în propiul sine.” au declarat reprezentanții Artmark.

Clienții Artmark și Răzvan Vâlceanu au în comun pasiunea pentru frumos și credem că așa cum o ramă frumoasă poate înnobila un tablou, o cămașă croită pe dimensiunile corecte și cu detaliile stilistice potrivite, poate să devină piesa principală a unei ținute extrem de elegante.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button