AfricaTravelTrends

Pune Egiptul pe lista ta de călătorii și nu vei regreta!

Egiptul poate să fie despre mare, despre soare, despre relaxare. Egiptul poate să fie despre experiențe, despre mâncare, cultură, temple și muzee. Egiptul este istorie, iar tu poți să îți personalizezi călătoria. Trebuie doar să vezi partea frumoasă a lucrurilor, iar drumul către Egipt poate să fie doar la un click distanță. Noi am avut ocazia să vedem o parte din frumusețile Egiptului alături de prietenii de la Destine Holidays.

Egiptul nu este o destinație foarte scumpă, însă aici poți să fii tratat ca un rege. Doar să îți alegi chibzuit locul si excursiile, iar vacanța ta alături de familie o sa fie un succes. Cei de la Destine Holidays au o echipă tânără de oameni, care te ascultă și îți recomandă un program în funcție de ceea ce tu îți dorești.

Prima dată am ajuns în Egipt prin anul 2014. Am aterizat la Hurghada, am stat o noapte într-un resort de 5 stele, am ajuns a doua zi cu autocarul la Luxor de unde ne-am îmbarcat pe un vas de croazieră pe Nil pentru patru zile. Am mers la Aswan, am vizitat, pe rând templele din Luor și Karnak, iar după experiența trăită pe Nil am plecat către Cairo. Zborul a durat circa o oră. Aici, am vizitat Muzeul de Egiptologie, Piramidele și Sfinxul, iar în ziua următoare am revenit la Hurghada… pentru odihnă la Marea Roșie. A fost o experiență pe cinste, un pic obositoare, dar mi-am propus să revin în Egipt. Și s-a întâmplat asta… de încă două ori.

Anul trecut, în luna noiembrie, mai exact 6-13 noiembrie, am acceptat invitația prietenilor noștri de la Destine Holidays pentru a lua parte la o experiență faină în Egipt. Primele 3 nopți le-am petrecut la Fort Arabesque Resort, SPA & Villas 4*, am stat apoi 2 nopți la Mövenpick Resort Soma Bay 5*, iar sejurul l-am încheiat la Sheraton Soma Bay 5*.

Dar să le luăm pe rând și vă vom spune cum a arătat programul nostru. Zborul către Hurghada a fost alături de compania aeriană Animawings și a durat circa trei ore. De menționat că am avut inclus un bagaj de cala de 20 kg/pers, dar și un bagaj de mana de 7 kg/pers. Noi am reușit să înghesuim tot ce aveam nevoie în bagajul de cală și astfel nu am mai plimbat cu noi alte geamantane.

Zborul a fost lin, iar la formalitățile vamale un aport important l-au avut cei de la Destine Holidays care au pus umărul ca totul să meargă mult mai repede. Prima zi a fost de acomodare și am avut free time la Fort Arabesque Resort, SPA & Villas 4*. Vă spun din start că este resortul preferat din acest trip. Resortul care ne-a plăcut cel mai mult și în care ne-am întoarce fără ezitare.

Să vă faceți o idee, Fort Arabesque Resort, Spa & Villas este o destinație ideală pentru practicarea de sporturi nautice şi are o plajă privată extrem de lungă. Este locul unde poți face snorkeling cu acces direct de pe plaja. Resortul este plin de verdeață, alei pietruite, locuri de relaxare, dar include, printre altele, și cinci piscine, dintre care 3 încălzite, dar şi o piscină pentru copii.

Toate unitățile de cazare de la Fort Arabesque au aer condiționat și vedere la mare, la piscină sau la grădină. Nu există cameră cu un view obturat. Fiecare cameră este decorată în culori calde şi include TV prin satelit, minibar şi baie privată. Vilele sunt de poveste și sunt prevăzută cu living, dar și cu piscine proprii. Mânacrea a fost excelentă și diversificată. Așa că puteți lua masa la restaurantul principal East & West Wing, la restaurantul-bar de pe plajă, la Club 159 sau la restaurantul Pavilion A La Carte.

Totodată va puteți relaxa cu o băutură răcoritoare la barul Red Rocks, la Le Jardin sau la barul de la piscină. După cum vă spuneam, în zona de plajă privată a resortului, puteți practica o varietate de sporturi nautice, precum snorkelling, windsurfing și scufundări. Mai mult, la cerere, aveți la dispoziție echitație, hidrobiciclete şi caiace. Centrul spa și sala des sport arată minunat, însă există și costuri suplimentare pentru anumite servicii. Unde mai pui că Aeroportul Internațional Hurghada este situat la 15 minute de mers cu mașina de Fort Arabesque Resort, Spa & Villas.

A doua zi ne-am bucurat din nou de o zi călduroasă, am făcut plajă, snorkeling și am descoperit la pas întregul resort. Cu noi în trip l-am avut și pe Chef Jakob Hausmann care s-a ocupat să avem o cină pe cinste și ne-a răsfățat cu un show culinar de poveste. Iar daca primele două zile au fost de relaxare, din ziua a treia începe distracția.

Așadar, după micul dejun ne-am urcat în jeep-uri și am plecat în deșert. Ne-am echipat cum trebuie pentru că întreaga zi era dedicată… deșertului. Așa că, am dat ture cu ATV-uri, ne-am zguduit toate oase în jeep safari, am vizitat un sat de beduini, cine a dorit… a călărit pentru câteva minute o cămilă, iar după ce am văzut apusul în deșert, am luat cina și am asistat la un spectacol realizat de localnici. Ca să va faceți o idee trebuie să vedeți și episoadele pe care le-am postat deja pe contul nostru de Youtube.

Ziua a patra ne-a întristat puțin pentru că plecam dintr-un resort de poveste și nu știam ce ne așteaptă la celelalte cazări. Știam că nu avea cum să fie rău, dar ne-a plăcut foarte mult Fort Arabesque încât nu am fi dorit să plecăm de aici.

Fiind într-un trip organizat cu oameni din presă, urmă sa avem acces și să vizităm în această zi 3 hoteluri de lux și să luăm prânzul la unul dintre ele. Seara, urma să ne cazăm și să luăm cina la Mövenpick Resort Soma Bay 5*. Primul hotel programat pentru vizită a fost și cel mai impunător. Cei de la Destine Holidays îl au în portofoliul lor, iar dacă vă bate gândul să stați aici nu ezitați să îi contactați. De ce? Pentru că Baron Palace Sahl Hasheesh este un adevărat refugiu de lux (vezi video).

O locaţie superbă şi ideală în inima golfului Sahl Hasheesh, întinzându-se pe o suprafaţă de peste 600 mp de plajă privată cu nisip. Resortul pune la dispoziţie piscine infinite albastre (încălzite în timpul iernii), cu vedere superbă la mare, şi se bucură de un soare strălucitor şi de un apus de soare fascinant. Am vizitat și noi mai multe tipuri de camere și am dat o scurtă tură prin resort. Și aici camerele sunt spaţioase şi includ mobilier de calitate, aer condiţionat, TV cu ecran plat cu canale prin satelit, cadă sau duş, baie privată, minibar şi multe servicii şi dotări cu standarde de lux ridicate.

Am aflat de la managerii complexului că Baron Palace include 7 restaurante a la carte de clasă mondială, variind de la preparate egiptene, italiene, mexicane, asiatice, grătar, fructe de mare, sushi bar şi teppanyaki. Suitele sunt cu acces direct la piscine private și pot să fie o alegere excelentă pentru cei aflaţi în luna de miere și nu numai. De asemenea, există un centru spa cu suprafaţa de 2300 mp cu personal profesionist care oferă proceduri de wellness şi de relaxare excepţionale.

În zonele publice este disponibil acces gratuit la internet WiFi. Clubul copiiilor este amenajat într-o zonă sigură pentru copii, cu programe de divertisment zilnice bine supravegheate. Totodată, există facilităţi premium pentru conferinţe şi congrese cu o capacitate de până la 750 de persoane, unde se pot organiza evenimente speciale şi motivante. Hotelul se află la 17 km de Aeroportul Internaţional din Hurghada şi la 23,6 km de Insula Giftun.

Pe noi ne-a încântat acest loc, însă trebuie să știți că și prețurile sun pe măsură și diferă în funcție de perioada din an în care doriți să vă petreceți vacanța aici.

Următoarele două resorturi de pe lista noastră au fost Steigenberger AlDau Beach 5* și Steigenberger Aqua Magic. În timp ce primul are ieșire la mare, dar și o secțiune Adult Only, cel de-al doilea este destinat mai mult familiilor cu copii. Dar și acesta poate să beneficieze de acces la plaja Steigenberger AlDau Beach.

Noi am mai stat la Steigenberger AlDau Beach și ne-a plăcut atmosfera și conceputl resortului. Am îmbrățișat și partea de Adult Only, iar mâncarea de aici ne-a uns pe suflet. Situat la malul mării, în orașul Hurghada, acest hotel de lux de 5 stele are un parc acvatic mare și un teren de golf iluminat. Steigenberger Al Dau Beach Hotel oferă o zonă cu piscine pentru relaxare și o plajă cu nisip privată pe malul apelor calde ale Mării Roșii. Recunosc, camerele de la Steigenberger sunt spațioase și au aer condiționat, baie privată și terasă sau balcon cu vedere la mare și la zona de piscină. De asemenea, se oferă TV LCD cu canale prin satelit şi minibar.

Există, însă, și șansa să primești o cameră către partea interioară a resortului, unde zumzetul turiștilor care vin și pleacă se resimte. Toto aici, Dive Club & Aqua Centre by Ilios vă oferă posibilitatea de a practica scuba diving, snorkelling, windsurfing, schi nautic și parasailing. După o zi obositoare, puteți să beneficiți de tratamente corporale complete, oferite în zona de spa. Contra cost. Și, da. Mâncarea este bună și diversificată. Hotelul Dau Beach are 4 restaurante, inclusiv un restaurant la piscină și unul pe plajă. Oaspeții pot savura aici preparate orientale, italiene şi mediteraneene.

Cât despre Steigenberger Aqua Magic, acesta are acces la plajă privată, o piscină în aer liber şi un centru spa. După cum vă spuneam, hotelul este adresat familiilor, cu un club pentru copii Magic Tors, un club pentru adolescenţi şi un loc de joacă umed pentru copii. Toate camerele au aer condiţionat, un minibar şi o zonă de relaxare. Toate oferă lenjerie din bumbac egiptean şi vedere la grădinile luxuriante sau la piscine de pe balconul francez sau printr-o fereastră mare. Acest hotel asigură o gamă largă de baruri şi restaurante, cu diverse arome culinare, în interior sau în aer liber. Opţiunile extinse includ bufete de sezon la Magic Flavors şi mini-bufete pentru cei mici la colțul copiilor, cu preparate din bucătăria italiană provincială la Magic Palappa sau mese pe plajă în aer liber la Magic Blue.

Și aici, oaspeţii se pot antrena în sala de fitness sau se pot bucura de o serie de activităţi la complex şi în zona din jur, printre care scufundări şi sporturi nautice. Complexul dispune și de acces la Steigenberger Al Dau Beach Hotel (care se află peste drum) la un parc acvatic certificat cu lazy river, un teren de golf cu 9 găuri şi un bazar. Ca să vă faceți o idee, proprietatea este situată la 11 km de Insula Giftun, la 7 km de New Marina Port şi la 3 km de aeroportul internațional din Hurghada.

Dacă prânzul l-am luat la Al Dau Beach Hotel, ceaiul/cocktailul de la ora 5 l-am servit la Steigenberger Aqua Magic. Oamenii s-au întrecut pe sine și ne-au oferit o gamă diversificată de cocktailuri.. cu sau fără alcool.

Seara, ne-am cazat la Mövenpick Resort Soma Bay 5*, un hotel situat în Golful Soma cu un centru spa, 3 piscine și unități de cazare luxoase. Nu am reușit să ne dăm seama dacă este sau nu este pe gustul nostru pentru că în cele doua zile cât am fost cazați aici… am fost mai mult plecați în excursii. Însă, trebuie să știți că acest hotel de 5 stele are plajă privată și pune la dispoziție activități sportive nautice, precum scufundări și windsurfing. Unitățile de cazare de la Moevenpick Resort Soma Bay au un decor modern, și au mobilier de culoare azurie. Fiecare cameră și suită are TV cu ecran plat cu canale prin satelit, minibar, aparat de făcut ceai/cafea și baie privată. Moevenpick Resort Soma Bay are un restaurant à la carte care servește preparate culinare cu specific variat și oferă room service nonstop.

Totodată, oaspeții se pot relaxa savurând un cocktail răcoritor sau o gustare, la piscină sau la barul pe plajă. Centrul spa, unde oaspeții se pot relaxa cu o ședință de saună sau pot solicita un masaj oferă o gamă de tratamente. Aici puteți utiliza terenul de tenis al hotelului și puteți juca o partidă sub cerul însorit. Dar ele mai bine… seara… când se mai răcorește. Bine de știut că Aeroportul Internațional Hurghada este situat la 45 km, iar la centrul comercial Senzo Mall se ajunge cu mașina în 20 de minute.

În ziua a cincea am fost matinali pentru că urma să descoperim Valea Regilor. Cum temperaturile sunt ridicate, am apelat la imbracaminte lejeră și am moțăit o bună parte din drum. Primul popas l-am făcut la complexul de temple din Karnak. Am aflat aici că Templul lui Amon-Ra din Karnak este cea mai importantă clădire a complexului monumental și cel mai mare edificiu cu destinație religioasă construit vreodată. Numele antic al cetății era Ipetisut (“cel mai ales dintre locuri”), aceasta reflectând superioritatea templului asupra altor clădiri de cult egiptene. După o lungă alee, încadrată de sfincși sculptați în piatră, urmează intrarea în templu, formată din piloni uriași și obeliscuri împodobite cu steaguri și statuile faraonilor.

Sala festivă are trei nave centrale mai mari și două laterale mai mici. Este o sală hipostilă, de dimensiuni impresionante: 103×52 m. Unele coloane au peste 19 m înălțime. Pereții erau decorați cu imagini înfățișând faptele de arme ale faraonilor însoțite de comentarii în hieroglife. Într-adevăr, dimensiunile templului sunt impresionante: Catedrala Saint Paul din Londra sau celebrul Notre Dame din Paris ar fi pierdute între pereții lui. Împreună cu toate vestigiile arheologice din Theba, complexul monumental de la Karnak a fost inclus, în 1979, pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

Am mers apoi la o un magazin local de papirus, dar și la o Fabrică de alabastru. Am luat prânzul pe malul Nilului și apoi am făcut o mini croazieră pe cel mai lun fluviu din lume. Am traversat pe partea opusă și ne-am urcat din nou în autocarul care ne ducea spre … Valea Regilor. Cu biletul cumpărat am avut acces la 3 morminte și BONUS: vizitarea mormântul lui Tutankhamon, considerat cea mai mare descoperire arheologică din toate timpurile.

Drumul de întoarcere către Hurghada a fost destul de obositor, însă ne încarcasem din nou cu un bagaj cultural de excepție. Ghidul ăn limba română și-a ăcut treaba pe deplin, iar informațiile despre Eiptul Antic și nu numai au curs pe parcursul întregii zile. Cina, din nou la Movenpick, iar a doua zi check-out. Urma o croazieră până la insula Eden, snorkeling pe drumul către insulă, câteva ore bune de relaare aici, prânz pe insulă, iar seara ne cazam la ultimul hotel alocat tripului din Egipt: la Sheraton Soma Bay 5*. De menționat că pentru croazieră aveți nevoie de: prosop, slapi, crema de soare, costum de baie, ochelari de soare, palarie si … aparatul de fotografiat.

Insula dispune de tot ceea ce va doriti pentru o zi minunata de relaxare: baldachine, sezlonguri in apa, leagane in apa, umbrelute cu sezolnguri distantate, restaurant, etc. Tot ce aveti e facut este sa va simtiti bine. Speram ca imaginile sa vorbeasca de la sine.

Cat despre Sheraton Soma Bay, acesta este situat pe o bucata de plajă la 30 km de orașul Hurghada. Dispune de o piscină mare în aer liber, un teren de golf cu 18 găuri proiectat de Gary Player și camere cu balcon și vedere la mare. Si camerele de la Sheraton Soma Bay Resort au aer condiționat și mobilier modern, din stejar. Sunt dotate cu TV prin satelit şi minibar. Exista, totodata, si camere care au vedere la munţii de la Marea Roşie. La Sheraton Soma Bay puteti lua masa în aer liber pe terasa restaurantului internațional, cu vedere la mare, sau puteti încerca preparatele restaurantului italian, unde pot urmări bucătarii pregătind mâncăruri autentice italiene. Restaurantul Cooper Crescent serveşte preparate exotice şi prânzul în aer liber, sub adierea vântului răcoritor. Cat despre noi, Chef Jakob Hausmann ne-a delectat din nou cu un meniu pe cinste intr-una din serile in care eram cazati aici.

Mai trebuie sa stiti ca daca va cazati la Sheraton va puteti relaxa pe șezlonguri şi puteti juca volei de plajă. De asemenea, va puteti răsfăţa la Les Thermes Marina des Cascades, un centru de talasoterapie cu dotări complete. În apropiere, pot fi practicate activităţi precum snorkelling şi scufundări. Aeroportul Internațional Hurghada este la 20 km de Sheraton Soma Bay Resort, iar, la cerere, este disponibil un serviciu de transfer de la/la aeroport.

Trip-ul nostru in Egipt s-a incheiat, alaturi de prietenii de la Destine Holidays, și gasca din presa, dar cu siguranta ne vom intoarce in aceste locuri minunate. Mai ales la Fort Arabesque Resort, SPA & Villas 4*.

Si nu uitati. Cei de la Destine Holidays va pun la dispozitie oferte de la toti touroperatorii din tara si strainatate, iar voi aveti posibilitatea sa alegeti pachetul pe care il doriti. Vacante de tip charter, pachet complet si posibilitatea de achizitionare excursii optionale. Experientele unice pe care ei le ofera la sol se realizeaza prin partenerii de la Meeting Point Egypt, si amintim aici, printre altele: Safari, Valea Regilor, croaziera la insula Eden.

INFORMATII UTILE PENTRU EGIPT

  • Ținuta decenta este obligatorie pentru orice cina servita la unul din restaurantele hotelului. Domnii au acces cu pantalon lung si încălțăminte închisă (nu in pantalon scurt si papuci sau sandale), iar doamnele în ținuta decenta.
  • Apa de la robinet nu este potabila, este recomandata apa îmbuteliată ( pentru băut,  spălat pe dinți, spălatul fructelor).
  • Pe parcursul sejurului pot apărea deranjamente stomacale; nu va impacientați, puteți folosi medicamentele locale care sunt eficiente in astfel de situații: Antinal – de la orice farmacie, sau va puteti aduce din tara.
  • Recomandam îmbrăcămintea din fibre naturale (bumbac, in, etc), in culori deschise;
  • Este indicat sa aveți la dispoziție pălării de soare, ochelari si încălțăminte ușoară si închisă (nu sandale, mai ales pentru vizitele in desert);
  • Recomandam pentru femei, îmbrăcăminte decenta (cu umerii acoperiți si fără decolteu), in zonele publice;
  • Pe teritoriul R.A. Egipt este interzisă folosirea dronelor
  • Fus orar Egipt = Ora României in perioada 30.10.2022 – 25.03.2023.
  • Nu folositi roaming ! costurile sunt foarte mari. Cumparati cartele de telefonie din aeroport.
  • Monedele folosite in Egipt, sunt euro, dolari si lire egiptene. Plata cu cardul este acceptata destul de putin, doar in anumite magazine si de obicei au preturi mai ridicate. Va recomandam cash.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button