“Plant for the Planet” a fost lansat în 2009 în parteneriat cu PUR Projet și este unul dintre proiectele pilot ce ilustrează angajamentul AccorHotels pentru o dezvoltare sustenabilă, parte a platformei de responsabilitate socială a companiei, PLANET 21. În doar 6 ani proiectul a finanțat plantarea a peste 4 milioane de arbori în 21 de țări din întreaga lume, dintre care 1.5 milioane au fost plantați in România, în păduri și livezi ale școlilor din Transilvania.
În România proiectul se numește “O pădure pentru fiecare școală” și își propune să abordeze probleme legate de schimbările climatice și îmbunătățirea peisajului natural prin conservarea și extinderea pădurilor și reîmpădurirea zonelor degradate, și să sensibilizeze populația în privința importanței conservării mediului, prin derularea unor activități educaționale și implicarea comunității în procesul de plantare a arborilor.
“O pădure pentru fiecare școală” este derulat de Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu 60 de școli, 52 de primării și asociații precum și 11 ocoale silvice din 57 de localități din mediul rural și urban. Până în prezent 1.5 milioane de puieți au fost plantați, iar arborele cu numărul un million a fost plantat de către Majestatea Sa Prințul de Wales împreună cu Vicepreședintele MET, Caroline Fernolend, într-o pădure de lângă satul Archita, din județul Mureș.
Caroline Fernolend, Vice-președinte Mihai Eminescu Trust:
“În România proiectul “Plant for the Planet“ implementat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu grupul AccorHotels este unic deoarece a produs efecte la nivel social, prin sesiunile de conştientizare şi mobilizarea comunităţii la acţiunile de plantare, la nivel economic, prin creşterea valorii unor terenuri degradate, la nivelul mediului înconjurător, prin restaurarea ecologică a unor terenuri calamitate, pentru susţinerea biodiversităţii florei şi faunei din zonă.”
AccorHotels a publicat de curand pe platforma PLANET 21 research rezultatele a două studii care evaluează beneficiile inițiativelor sale de responsabilitate socială asupra performanțelor de afaceri: unul a fost realizat de Accenture, iar celălalt a fost verificat de EY.
Laurent Picheral, Membru al Comitetului Executiv al AccorHotels, CEO HotelServices în Europa Centrală și de Est:
“Ne-am angajat la o dezvoltare durabilă de peste 20 de ani și am crezut întotdeauna că inițiativele de sustenabilitate sunt esențiale pentru conservarea ecosistemului, dar reprezintă, de asemenea, un avantaj competitiv pentru companie. Impactul pozitiv, atât asupra business-ului hotelier, cât și asupra satisfacției clienților, reprezintă o încurajare de ne a continua politica de responsabilitate socială, care devine din ce în ce mai importantă pentru generațiile mai tinere.”
Un studiu realizat de Accenture in 2015 demonstrează o legatură stransă între inițiativele de dezvoltare sustenabilă și satisfacția oaspeților. De fapt, obținerea certificarii ISO 14001, standardul recunoscut pe plan internațional pentru managementul de mediu, împreună cu un grad mai mare de îndeplinire a setului de obiective stabilite prin “Charter 21”, sistemul intern al AccorHotels de management sustenabil, conduce către o mai mare satisfacție a oaspeților.
Pe lângă impactul pozitiv asupra satisfacției oaspeților, hotelurile cu un nivel mai mare al Charter 21 sunt de asemenea si mai profitabile. “Charter21” care se bazează pe un sistem de niveluri (Bronz, Argint, Aur si Platina) recomandă 65 de acțiuni pe care hotelurile le pot implementa pentru a reduce impactul asupra mediului: cu cât un hotel investește mai mult în aceste acțiuni, cu atât mai pozitive sunt recompensele, atât în termeni de reducere a costurilor (apă, energie, deșeuri), cât și de creștere a veniturilor (EBIT).
Un număr din ce în ce mai mare de clienți consideră responsabilitatea socială un criteriu de selecție atunci când își aleg furnizorii de servicii. De fapt, un studiu recent validat de EY arată că 70% dintre ei comunică așteptările lor în ceea ce privește responsabilitatea socială în timpul procesului de selecție, precum și în interacțiunile zilnice de afaceri. De aceea, angajamentele de responsabilitate socială ale AccorHotels oferă grupului statut de partener preferat față de clienții săi BtoB și îi ajută să genereze venituri suplimentare.