Gadget

Printec lanseaza o solutie mobila de acceptare a platilor pentru profesionistii on the move

PWM e255 Tablet back view2_0112 (Small)Cea mai simpla metoda pentru un comerciant de a accepta plati oriunde si oricand, indiferent de natura afacerii, este sa foloseasca propriul smartphone sau tableta, spun oficialii Printec, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii şi integrator de sisteme din Europa Centrală şi de Est.

Compania a anuntat azi lansarea pe piata locala a noii solutii PAYWare Mobile, realizata in colaborare cu VeriFone Systems, prin care aceste echipamente pot fi transformate in POS-uri mobile si deschide noi oportunitati deopotriva pentru antreprenori, retaileri si toate categoriile de persoane fizice autorizate.

“Romania este prima piata est-europeana pe care anuntam aceasta noua solutie. Aplicatia este in curs de certificare, iar in momentul in care acesta procedura va fi finalizata, vom vinde aceste device-uri catre bancile din Romania”, a declarat Dragos Chivu, director general in cadrul Printec Romania.

Potrivit acestuia, dispozitivele portabile vor fi disponibile prin intermediul bancilor aflate pe piata locala, unitatile bancare fiind cele care detin relatia cu clientii finali. Astfel, bancile nu vor vinde terminalul, ci vor oferi custodie asupra lui.

Noua solutie PayWare Mobile este un echipament portabil de ultima generatie ce foloseste tehnologia Bluetooth pentru conexiunea wireless cu sisteme Android, iOS si Windows.

Echipat cu un PIN pad, un cititor de smart card si functionalitati NFC, Payware Mobile este cea mai simpla modalitate pentru un comerciant de a accepta plati cu cardul sau NFC oriunde si oricand, indiferent de natura sau dimensiunea afacerii pe care o dezvolta. Poate fi, de asemenea, folosit si in tandem cu o tableta sau un IPod.

Aplicatia software permite utilizatorului sa emita si sa trimita via e-mail facturi personalizate si asigura accesul instant la istoricul tranzactiilor, inclusiv posibilitatea accesarii unei baze de date in scopul trimiterii de informatii si oferte speciale.

Capacitatea echipamentului de a citi coduri de bare permite marilor retaileri sa evite formarea cozilor la casele de marcat si le ofera posibilitatea de a inregistra o plata in orice locatie din magazin, reducand riscul ca clientii sa se razgandeasca  asupra achizitiei din cauza aglomeratiei sau a altor factori. Echipamentul poate accepta cupoane digitale, carduri cadou si poate suporta aplicatii personalizate, in functie de necesitati.

Permite, de asemenea, organizarea de puncte de vanzare outdoor sau a unor evenimente tematice speciale si poate duce la maximizarea spatiului comercial existent prin reducerea numarului de case de marcat.

“Ne adresa, curierilor, taximetristilor, notarilor, oricarei categorii care se deplaseaza si are nevoie sa incheie plati. Cu ajutorul acestui dispozitiv, clientii vor putea plati cu cardul si in cazuri in care pana acum acest lucru nu era posibil”, a mai spus Chivu.

Conform datelor BNR, in Romania exista in prezent cca. 11.380.000 de carduri active deservite de o retea de 11.000 de ATM – uri si 127 000 de POS-uri. In al doilea trimestru al anului 2013 numarul tranzactiilor la POS a ajuns la peste 39 de milioane, insumand o valoare totala de cca. 5 073 000 lei.

In acelasi timp, conform datelor din Registrul Comertului, in Romania sunt inregistrate peste 340 000 de P.F.A-uri/I.I/I.F, la care se adauga un numar din ce in ce mai mare de profesiuni liberale – medici, arhitecti, notari, avocati – dar si o piata de curierat si livrari door-to-door aflata in continua dezvoltare. In crestere este si numarul liberilor intreprinzatori, doar in Bucuresti de exemplu fiind inregistrati peste 10.000 de taximetristi.

Studiile de piata publicate recent de Institutul GfK  arata ca ponderea smartphone-urilor din totalul pietei de telefoane mobile a ajuns la 25% si ca 60% dintre romani cunosc posibilitatea de a-si plati cumparaturile in interiorul magazinelor cu ajutorul telefonului mobil, in timp ce  37% stiu despre existenta Google Wallet.

Sunt coordonatele unei piete foarte dinamice, in care clientii sunt nu numai la curent cu cele mai noi tehnologii dar isi si doresc sa le foloseasca, platind rapid, sigur si usor oriunde sunt pusi in aceasta situatie. Accesul la aceste facilitati poate deveni un factor de decizie in alegerile zilnice ale consumatorilor, iar pentru comercianti si operatori provocarea de a ramane jucatori cheie in ecosistemul de plati este foarte actuala, cu atat mai mult cu cat tehnologiile contactless si NFC deschid noi oportunitati si largesc granitele comertului si in afara magazinelor propriu-zise.

La nivel international valoarea globala a platilor mobile va depasi in 2013 suma de 230 de milioane de Euro, in timp ce numarul de smartphone-uri este in prezent de peste 1 miliard.

In acest scop, Printec Romania, prin partenerul sau Verifone Systems, dezvolta PAYware Mobile, o gama de solutii si aplicatii mobile flexibile si intuitive ce intampina atat nevoile comerciantilor cat si pe cele ale clientilor.

Printec Group Grupul oferă soluţii integrate în domenii precum tranzacţii automatizate, telecomunicaţii & networking, securitatea informaţiei, având ca parteneri vendori de renume precum NCR, VeriFone, Talaris, TONBELLER, Welcome Real Time, Oracle, Flash Networks, PCCW.

Printec Group este o companie cu sediul la Atena, Grecia. Cu subsidiare în Albania, Bosnia Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă,  Macedonia,  Kosovo, Moldova, România, Serbia şi Muntenegru, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, Printec se află în fruntea evoluţiei soluţiilor bancare şi tehnologiei informaţiei în regiune.

Compania detine o cota de piata de 55% pe segmentul de ATM-uri si de 50% pe cel al instalarii de POS-uri.

VeriFone Systems este liderul mondial în soluții de plati electronice securizate. VeriFone oferă expertiză, soluții și servicii ce adauga valoare la punctul de vânzare, oferind sisteme de plata orientate spre consumator, operate de comercianti sau self service, cu aplicatie in zonele financiare, retail, ospitabilitate, petrol, guvernamental si sanatate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button