Life&StyleParentingProfil de business

Povestea unui călător prin lume

razvan pascuPuţini dintre noi primim în viaţă şansa de a avea jobul visurilor noastre, de a găsi ingredientele necesare pentru a crea combinaţia perfectă între cea mai mare pasiune a noastră şi slujba de zi cu zi. Răzvan Pascu se numără printre acele persoane care se pot include în această categorie privilegiată.

Călător avid, blogger şi scriitor pasionat (pe lângă opiniile exprimate pe propriul blog, Răzvan este colaborator al National Geographic Traveler sau Insight TAROM), consultant experimentat în turism şi, de câteva luni, şi antreprenor. Aşa s-ar putea rezuma în câteva cuvinte parcursul profesional al tânărului de 28 de ani în lumea ospitalităţii.

Originar din Brăila, Răzvan nu este străin de lumea afacerilor. Absolvent al Academiei de Studii Economice, a acumulat experienţă lucrând pentru două multinaţionale de succes, Orange şi ING, înainte de a decide intrarea într-un business propriu. Şi cum domeniul călătoriilor a fost unul care l-a fascinat de mic, ce aventură antreprenorială ar fi fost mai potrivită, dacă nu una care să implice turismul?

Travel trends: vara all inclusive în Turcia, pe lista “hot” a românilor

Astfel, la finalul anului trecut, a luat fiinţă proiectul Travel Communication Romania, o agenţie de PR şi marketing adresată exclusiv clienţilor din turism, punctul culminant al traseului său în industria de travel.

Aflaţi cum a prins Răzvan “microbul” călătoriilor şi care sunt mentorii săi în noul număr al revistei Akcees!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button