Auto & MotoLife&Style

Perpetoo vrea să ajungă la 3000 autovehicule listate în primul an de existență

Primul serviciu de car sharing de la persoană la persoană din România, Perpetoo, își propune ca în primul an de activitate să reunească 3000 mașini pe platformă și să intermedieze aproximativ 25.000 închirieri.

În România sunt înmatriculate aproximativ 500.000 mașini a căror vechime este mai mică de 10 ani, iar cele mai multe dintre acestea sunt parcate 95% din timp.

Disponibil în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, Perpetoo se adresează celor care vor să își dea spre închiriere mașinile, precum și celor care vor să le conducă pentru o perioadă minimă de 3 ore și maximă de 30 zile.

În prima lună de activitate, aproximativ 50 mașini au fost listate pe perpetoo.com, iar interacțiunile dintre Șoferi și Proprietari au mers fără cusur: nu au existat incidente sau daune produse automobilelor închiriate. Reprezentanții Perpetoo estimează însă că, în doar câteva luni de la lansare, media veniturilor din închirieri va fi de 300 euro, fiind însă influențată de tarifele de închiriere, stabilite de proprietarii mașinilor, precum și de promoțiile aplicate.

Proprietarii mașinilor beneficiază de asigurare CASCO pe toată perioada de închiriere a mașinii, oferită de UNIQA Asigurări și Renomia SRBA Insurance Broker pentru a fi protejați în eventualitea unei daune.

Românii au multe mașini, dar cele mai multe dintre acestea stau. Pe de altă parte, având  experiență ca antreprenor în domeniul turismului, mi-am dat seama că serviciile actuale de închirieri nu oferă mereu flexibilitatea de care turiștii au nevoie atunci când caută o variantă de transport pe plan local, atât din punctul de vedere al costurilor, cât și din cel al condițiilor. Ideea unei platforme care să îi reunească pe cei ale căror mașini stau cu cei care vor să călătoreacă pe 4 roți a venit așadar natural, iar Perpetoo a început să prindă contur în scurt timp. Acum platforma a început să funcționeze în 4 orașe mari ale țării iar primele interacțiuni ne fac să fim încrezători că alternativa oferită de noi reprezintă ceea ce piața are nevoie în momentul de față. a declarat Aurelian Marin, fondatorul Perpetoo.

Aurelian Marin deține agenția de turism – Paradis Vacanțe de Vis, cel mai mare touroperator de pe litoralul românesc, și a identificat potențialul platformelor de tip sharing economy și, încă de acum 2 ani, a început să construiască un model propriu: Perpetoo. Perpetoo este așadar un produs 100% românesc, creat și dezvoltat de o echipă de români, iar planurile companiei vizează o extindere treptată în cât mai multe orașe ale țării.

Listarea mașinilor, precum și închirierea acestora se face exclusiv online, prin intermediul platformei www.perpetoo.com, unde utilizatorii trebui să își creeze un cont în categoria dedicată, Proprietar, respectiv Șofer. Crearea conturilor și utilizarea platformei este gratuită, doar tarifele de închiriere si asigurare fiind plătite de către cei care vor să închirieze o mașină.

Mașinile listate pe platformă trebuie să aibă cel mult 8+1 locuri, să nu fie mai vechi de 10 ani, să aibă revizia auto, RCA și ITP la zi, să aibă rovinietă valabilă și să fie echipate corespunzător.

Mai mult, Perpetoo oferă și alte avantaje, precum flexibilitatea perioadei de închiriere și reducerea birocrației datorită documentelor care se auto-completează direct în aplicație. Astfel, în momentul în care proprietarul mașinii și cel care o închiriază se întâlnesc pentru predarea vehiculului, procesul de închiriere a fost deja parcurs, singurul pas care mai rămâne de făcut fiind doar inspectarea condiției mașinii și înmânarea actelor mașinii împreună cu un set de chei.

Despre serviciul de car sharing peer to peer/de la persoană la persoană

Modelele de afaceri colaborative (sharing economy) au avut un trend ascendent clar în ultimii 10 ani, companii precum Airbnb devenind giganți la nivel mondial în domeniul lor de activitate. Un astfel de exemplu de afacere colaborativă este și serviciul de car sharing peer to peer (închiriere de mașini de la persoană la persoană), prin intermediul căruia utilizatorii își pun la dispoziție mașina proprietate personală spre închiriere, pe o platformă specializată, în schimbul unei sume de bani.

Acest serviciu este deja utilizat cu succes în țări din întreaga lume, precum Statele Unite, Canada, Australia, Franța, Spania, Portugalia, Anglia, Suedia, Cehia sau Germania, unde peste 10 milioane de utilizatori au folosit deja această modalitate de transport.

Serviciul de car sharing de la persoană la persoană Perpetoo este dezvoltat exclusiv din capital privat românesc, care însumează până în prezent aproximativ 450.000 euro, iar la dezvoltarea și optimizarea platformei lucrează o echipă de peste 40 de specialiști.

Serviciul își propune să contribuie la fluidizarea traficului în marile orașe prin eficientizarea parcului auto deja existent, dar și la crearea unei piețe și mai competitive de închirieri de mașini, pentru ca toți utilizatorii să aibă de câștigat: proprietarii să câștige venituri suplimentare prin închirierea propriei mașini, iar românii și turiștii veniți în România să poată plăti mai puțin atunci când vor să închirieze o mașină.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button