În perioada 3-6 octombrie, la Plaza Romania, se desfășoară festivalul Oktoberfest, care sărbătorește berea românească în stil bavarez. URSUS, regele berii în România, se află alături de bucureșteni în această toamnă, într-o atmosferă plină de voie bună, asezonată cu muzică, dans și jocuri cu premii.
Eveniment cu marcă înregistrată, festivalul Oktoberfest aduce la București adevărata tradiție bavareză a berii și reunește sub acoperișul celui mai mare cort toți pasionații de bere bună. Cu o vechime de 5 ani la Brașov, festivalul îmbină sărbătoarea berii de toamnă, specifică zonei Bavaria din Germania, cu măiestria berii românești, oferită la București de URSUS, regele berii în România.
Festivalul debutează joi, 3 octombrie, cu Parada Oktoberfest prin oraș, o invitație la distracție pentru bucureșteni, urmată de festivitatea de deschidere. Cu această ocazie, se va ”da cep butoiului” de bere, gest simbolic ce anunță startul distracției marca Oktoberfest. Programul zilnic al festivalului include Micul Dejun Bavarez, cu specialități germane și jocuri cu premii, reprezentații ale baletului oficial Oktoberfest de la Opera din Brașov, precum și muzică bavareză, oferită de Orchestra Karpaten Band și de DJ Edelwiess.
Seară de seară, atmosfera de veselie este întreținută de concerte care merg perfect cu o bere URSUS, susținute de Rocky 5 din Germania și de Trupa 6, o formație de tineri talentați care dau glas imnului oficial Oktoberfest. În plus, doamnele și domnișoarele sunt invitate sâmbătă să participe la Miss Oktoberfest. Amatorii de distracție au parte de provocări inedite cu premii atractive în zona de jocuri URSUS, deschisă joi și vineri în intervalul 18:00-22:00 și sâmbătă și duminică între 16:00 și 21:00.
”Oktoberfest, unul dintre cele mai populare festivaluri de bere din lume, este pentru noi un prilej perfect de sărbătoare a regelui berii în România. De aceea, invităm toți bucureștenii să savureze un URSUS și să-și provoace prietenii la distracție în zona de jocuri amenajată special pentru ei în cel mai mare cort montat în România .” declară Mihai Bârsan, Vice-Președinte de Marketing URSUS Breweries.
Oktoberfest București, organizat împreună cu URSUS, în parteneriat cu Primaria Sectorulului 6, Centrul Cultural European, Clubul Economic German Brașov și Plaza Romania, îi poftește pe bucureșteni la patru zile de distracție, garantată de îmbinarea tradiției berii românești cu cea bavareză.