BusinessFashionGoing OutInvestitiiLife&StyleTrends

Noi branduri vor completa oferta din mall-ul ParkLake

ParkLake, un proiect comun de dezvoltare imobiliară al Sonae Sierra și Caelum Development a semnat noi contracte de închiriere în vederea inaugurării din septembrie 2016, ajungând la peste 94% din suprafața închiriabilă.

Noii chiriași variază de la îmbrăcăminte, echipamente sportive și jucării, la furnizori de servicii de sport și fitness. Alături de varietatea chiriașilor care au semnat deja un contract, diversitatea magazinelor, a furnizorilor de servicii și activități de agrement formează cea mai bună combinație de branduri internaționale și naționale; oferta completă de servicii și agrement, precum și designul său unic și ieșit din comun vor face din ParkLake o experiență completă și destinația cea mai căutată din București pentru cumpărături și petrecerea timpului liber, reflectând cu adevărat esența sa de centru „dincolo de shopping”.

Contractele semnate recent includ Hervis Sports, magazinul de echipamente și articole de îmbrăcăminte de sport, care oferă peste 40 de branduri de echipamente sportive, de la brandurile proprii la renumite branduri internaționale, World Class, centrul de wellness, precum și Play Park și IPB.

Centrul World Class va oferi o experiență wellness unică în oraș ,cu o vedere de neuitat către parc și diferite activități de fitness, completate de propria piscină. Play Park este un alt nume nou pe piața românească, consolidând combinația unică de chiriași și tema „dincolo de shopping” a centrului ParkLake.

Play Park va deveni o destinație pentru copii și părinți deopotrivă, unde aceștia pot găsi jocuri pentru diferite vârste, un loc pentru evenimente și petreceri, dar și o cafenea. Play Park va aduce evenimente și activități palpitante, care să facă deliciul întregii familii, fiind „locul unde întreaga familie se distrează!” Aceste noi contracte cimentează și mai mult viziunea ParkLake de a aduce chiriași noi în proiectul său principal din România.

Ingo Nissen, Managing Director Sonae Sierra, responsabil pentru dezvoltare în România, a afirmat: „Pe măsură ce se apropie data deschiderii centrului ParkLake și progresul din proiectul de dezvoltare imobiliară este remarcabil, ne bucurăm să primim 4 noi chiriași ancoră în oferta noastră deja variată, crescând prezența brandurilor noi pe piața locală. Vizitatorii ParkLake vor fi cu siguranță încântați de noile opțiuni oferite, mai ales în privința activităților sportive și de fitness.”

În completare, David Sharkey, CEO Caelum Development, a comentat: „Succesul în închirierea centrului ParkLake este încă o dată demonstrat de rata de 94% GLA pentru care am semnat contracte înainte de deschidere. Suntem încrezători că centrul comercial va oferi experiența inovatoare de cumpărături, servicii și agrement la care țintim, precum și integrarea perfectă cu parcul și lacul Titan din apropiere, pentru vizitatorii din tot orașul.”

Pe lângă contractele recente, ParkLake a semnat deja contracte cu retaileri de marcă, cum ar fi Forever21, Debenhams și LPP Group (cu toate cele 5 branduri – Reserved, Mohito, Sin Say, House și Cropp), H&M și brandurile din grupul Inditex (Bershka, Massimo Dutti, Stradivarius, Zara, Pull & Bear, Oysho) și Koton.

Alte branduri includ Claire’s, Springfield, Lee Cooper, KVL și TimeOut. Pe lângă acestea, chiriași ca Geox, Il Passo, Aldo, Piazza Italia, CCC, Swarovski, Splend’or, B&B vor veni cu oferta lor de încălțăminte, genți, bijuterii și accesorii. Yves Rocher, Kendra, Douglas, Sephora și alte branduri de cosmetice vor completa oferta.

Noua ofertă de decorațiuni pentru casă, echipamente și tehnologie a fost de asemenea confirmată prin prezența chiriașilor precum Zara Home, Altex sau Arsis, întregită de magazinele de jucării și de carte ca MaxiToys și Cărturești.

parkelake

Oferta de restaurante și cafenele va pune în valoare designul și arhitectura inovatoare a zonei de restaurante internaționale și a terasei sale spațioase, aducând o mare varietate de nume, cum ar fi Zaraza, Fior di Latte, Fooda, Wu Xing, Brioche Dorée, Coffee Republic, Filicori, Gloria Jean’s Coffees, K-Grill, Oro Toro (by OSHO), Bistrot du Paris, Rustic, Chopstix, SaladBox, pentru a da numai câteva exemple. În cele din urmă, activitățile de agrement oferite de ParkLake sunt completate de cele 14 săli de cinema.

Amplasat în Sectorul 3 din București, ParkLake reprezintă o investiție de 180 milioane euro ce se va deschide în septembrie 2016. Centrul comercial este amplasat într-o zonă bine cunoscută a Sectorului 3, printre cele mai populate din București.

Situat în vecinătatea Lacului Titan și a Parcului Alexandru Ioan Cuza, ParkLake va deservi un vad comercial total de 1,5 milioane de locuitori. Locația se bucură de legături cu întreaga rețea de transport public și este accesibilă pe jos pentru populația din cartier.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button