Americanii de la Apple, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria mondială de tehnologie, au prezentat luni seara, în cadrul conferinţei anuale destinate programatorilor, WWDC, o serie de noutăţi în ceea ce priveşte sistemul de operare al smartphone-urilor iPhone şi al tabletelor iPad, precum şi noua versiune a sistemului de operare pentru Mac-uri.
Inginerii Apple au adus o serie de îmbunătăţiri importante noului OS X, care poartă numele Yosemite, aducându-ul ceva mai aproape de interfaţa pe care compania o foloseşte pentru “vărul” de pe sistemele mobile, iOS.
Astfel, cea mai vizibilă schimbare vine din zona de design: icoanele devin transparente în momentul în care sunt puse una peste cealaltă, lipsesc gradienţii şi texturile, iar aspectul general este unul mai plat. Aceste schimbări de look îi conferă sistemului de operare desktop un aspect mai modern.
În plus, Apple a reconfigurat în noul sistem de operare pentru Mac o bară de notificări cu widgeturi care aduce mai multe informaţii relevante pe ecran: eveimente din calendar, remindere sau starea vremii. Bara de notificări poate fi customizată adăugând widgeturi din Mac App Store.
Bara de căutare Spotlight a fost modificată şi mutată în mijlocul ecranului. Aplicaţiile pot fi lansate mult mai rapid, doar prin testarea a câteva litere.
În acelaşi timp, inginerii Apple au introdus un sistem de stocare similar Dropbox, iCloud Drive care va stoca în cloud toate documentele utilizatorului. Acestea vor fi accesibile prin intermediul Finder, care va accesa chiar şi documentele din iOS – totul se sincronizează între mai multe dispozitive Mac, precum şi dispozitive cu iOS sau Windows.
Aplicaţia de mail primeşte un upgrade prin Markup, un editor built-in pentru ataşamente de tip imagine, separat de Preview. Acest nou feature dispune de tool-uri precum lupă pentru mărirea anumitor zone de text sau foto, adnotări de tip text şi imagine şi drag-to-resize. În plus, pentru mailurile de dimensiuni mai mari, Apple are o nouă soluţie: MailDrop – un feature care permite stocarea atşamentelor de până la 5GB în iCloud.
Noua versiune a sistemului de operare OS X Yosemite susţine iMessage pentru trimiterea de mesaje text şi iniţierea şi primirea de apeluri pe dispozitivele Mac.
OS X Yosemite va fi disponibil publicului larg începând din această toamnă, însă cei care îşi doresc să descopere în linişte noile feature-uri ale acestuia o pot face din această vară prin intermediul unei versiuni beta ce va fi disponibilă tuturor fanilor Apple.
Unul dintre cele mai importante momente ale conferinţei WWDC a fost prezentarea noului sistem de operare pentru smartphone-uri şi tablete, iOS8 – disponibil deja fanilor pentru instalare. Înainte de a prezenta cele mai hot noutăţi ale acestuia, Tim Cook, CEO-ul companiei cu sediul în Cupertino, a declarat faptul că Apple a vândut până acum 800 de milioane de device-uri cu iOS. Astfel, compania a livrat peste 200 de milioane de tablete şi peste o jumătate de miliard de smartphone-uri. În prezent, iOS7 este instalat pe aproape 90% dintre dispozitivele Apple.
Dar ce noutăţi aduce cea mai nouă versiune a sistemului de operare pentru device-uri mobile a Apple?
În primul rând, notificări active, care dau utilizatorului posibilitatea de a răspunde fără a deschide neapărat aplicaţia care le emite (feature-ul este funcţional chiar dacă ecranul este blocat), şi posibilitatea de multitasking.
Utilizatorii pot trimite mesaje scurte video sau de voce, oferind totodată posibilitatea de a scoate persoana care foloseşte serviciul din mesajele agasante de grup.
La fel ca şi pe Mac, upgrade-ul sistemului de operare permite interconectivitatea gadgeturilor, utilizatorii putând vorbi de pe tablete.
Apple a dezvoltat şi o nouă aplicaţie de fitness, HealthKit, care oferă informaţii despre caloriile consumate, starea generală de sănătate, glicemie, totodată colectând informaţiile altor aplicaţii precum cele ale Nike sau Mayo Clinic.
În acelaşi timp, Siri a “învăţat” alte 22 de limbi pentru dictare şi va recunoaşte melodiile prin Shazam. O altă noutate a iOS8 este Family Sharing, o opţiune prezentă până acum pe device-urile Android, care permite ca până la şase membri ai familiei să acceseze un singur dispozitiv şi să împartă conţinutul în familie.
Nu în ultimul rând, HomeKit este noul sistem prin care device-urile Apple se vor putea conecta la electronicele smart din casă, dar vor putea deschide şi uşa de la garaj.