GadgetMWCTrends

Mobile World Congress 2015: ce s-a întâmplat cu adevărat important în cea de-a doua zi la Barcelona

MWC_15_Barcelona (15)Cea de-a doua zi a Mobile World Congress 2015 a debutat pentru noi cu o serie de evenimente organizate de cei de la Ericsson, dar și cu un tur scurt pe la cele mai mari companii de tehnologie prezente la Barcelona: Huawei, Lenovo, Samsung, Sony, LG, SAP, Cisco, Kaspersky, Microsoft, ZTE, HTC, Samsung și alții. Nu am ratat nici delegația României, reunită sub ARIES-TM (Asociația Română pentru Industria Electronică și Software Timișoara), care, cu sprijinul Ministerului Economiei, a adus în prim plan lansări de produse și servicii realizate de cele 14 companii prezente la Mobile World Congress (MWC) în perioada 2-5 martie.

Ericsson și tendințele care vor creiona acest an

În evenimentul Ericsson de deschidere al Mobile World Congress, eveniment dedicat membrilor presei și analiștilor din toată lumea, Hans Vestberg, președinte și CEO Ericsson, a vorbit despre ritmul alert cu care se schimbă industria telecom, prezentând cele mai noi soluții ale companiei și făcând propriile previziuni pentru 2015.

Hans Vestberg, CEO EricssonVestberg a explicat: „Vedem patru schimbări importante în acest an: săptămânal, tot mai mulți oameni vor urmări conținut video on-demand online în loc să vizioneze transmisiuni TV tradiționale; traficul video va reprezenta jumătate din tot traficul mobil de date din lume; rata de creștere a numărului de abonați LTE va depăși 80%; iar acoperirea mondială cu broadband mobil va depăși și ea rata de 70%. Toate acestea accelerează schimbarea industriei și vor conduce la apariția unor noi oportunități nu doar în IT&C, ci și în alte industrii.

El a continuat: „Vedem o trecere clară de la produse fizice la servicii digitale. Apar noi modele de business, dar și noi moduri de a rezolva probleme vechi, moduri care permit un plus de eficiență. Cu ajutorul instrumentelor digitale, poți fi cu adevărat mai aproape de clienți.

La Mobile World Congress, Ericsson a realizat mai multe demo-uri pentru a arăta publicului un set complet de  caracteristici capabile să susțină nevoi variate ale clienților. În total, compania va lansa nouă soluții noi care vor întări discursul său despre transformare și dezvoltarea experiențelor digitale.

Încă de la CES, în ianuarie, Ericsson a fost prima companie care a introdus LTE-LAA, License Assisted Access pe rețele de tip small cell, dându-le utilizatorilor posibilitatea să valorifice o combinație de benzi de frecvență licențiate și benzi fără licență pentru a obține rate de transfer mai mari în interiorul clădirilor.

Ericsson Radio System reprezintă o abordare complet nouă a modului în care se pot construi rețele radio în pregătire pentru 5G, seria de routere 6000 integrând backhaul IP în rețea.

Ericsson a lansat și serviciul App Experience Optimization, ce permite îmbunătățirea timpului de redare a conținutului cu până la 70% și timpul de upload cu până la 50%. Competențele Ericsson în zona de transformare IT sunt susținute și de lansarea Digital Telco Transformation – un set de instrumente de integrare de sisteme și consultanță ce le permite operatorilor să abordeze digital propriile operațiuni și interacțiunile cu cliențiifinali.

Hans Vestberg a anunțat, de asemenea, abilitățile hyperscale ale Ericsson Cloud System, spunând: „Propunerea noastră nu se rezumă doar la o soluție de cloud, ci se referă la o strategie mai largă de industrializare digitală. Noile adăugiri aduse sistemului, inclusiv Ericsson HDS 8000 (Hyperscale Datacenter System), răspund provocărilor legat de securitate, guvernanță și automatizare, elemente care, de regulă, limitează avântul multor companii”, a explicat el.

Valoarea reală a Societății Permanent Conectate constă în conectarea completă a sistemelor, nu doar a dispozitivelor din sistem. Abia atunci vom putea să avem acces la adevărata valoare oferită de industria IT&C”, a adăugat Vestberg.

Odată cu lansarea Connected Traffic Cloud, Ericsson nu se rezumă doar la a conecta mașini individuale, ci va permite conectarea unor sisteme întregi de trafic, răspunzând astfel la două provocări extraordinare ale societății: siguranța pe drum și administrarea traficului. Soluția este o platformă administrată de cloud ce permite transferul în timp real al datelor de trafic și drum între mai multe vehicule conectate și autoritățile de drum, dar și comunicarea către șoferi a diferite atenționări de trafic. Platforma și-a dovedit deja eficiența în alte industrii, sub forma platformelor Connected Vehicle Cloud și Connected Maritime Cloud.

Mobile World Congress 2015: ce s-a întâmplat cu adevărat important în prima zi la Barcelona

Ce fac românii la MWC 2015?

În 2015, prezența României la Barcelona este marcată de lansarea de produse și prezentarea de soluții dezvoltate de români. Din Brașov, Visual Fan aduce pe piața telefoanelor inteligente trei modele sub brand Allview: X2 Soul Pro, E2 Sign și Viva H7 Extreme. La capitolul soluții software, clujenii atrag atenția prin AROBS Transilvania Software și serviciile TrackGPS și Optimall SFA și prin aplicațiile iSpeed Cam, Be Alert și SpeedGuard de la Codespring.

Monitorizarea sănătății are un rol important în lansările românești la MWC, ZivaCare și MyHealth de la Ropardo sunt doar câteva dintre aplicațiile din acest domeniu. O altă aplicație interesantă este adusă de Dapredi Soft Systems prin Quiz, un simulator de examen teoretic auto care facilitează învățarea noțiunilor teoretice necesare pentru doritorii de permis de conducere.

DSCF2187Timișorenii de la InfoBest lansează Mix & Style, disponibilă pe Google Play (Android), o aplicație de modă revoluționară care permite încercarea hainelor și crearea ținutelor direct pe telefonul mobil.

Compania Sphinx IT din Timișoara prezintă Howdy, o aplicație mobilă care aduce la un loc toate soluțiile de chat cunoscute, de la Facebook și Hangouts până la celebrul Yahoo! Messenger, și iSchools, o soluție inedită pentru notarea elevilor și liceenilor. Alte lansări sunt IQboard al celor de la M&M MediaNet sau soluția Bubble a celor de la Simartis.

Anul acesta, punctul forte al României este oferit de lansările de produse și soluții, avem 14 companii pregătite să impresioneze piața tehnologiei cu servicii inovatoare. Suntem la a patra participare consecutivă la MWC și în fiecare an venim cu ceva nou ce face parte din acea revoluție mondială a inovației tehnologice, iar 2015 nu face o excepție”, a declarat Daniel Giurea, președinte ARIES-TM.

Companiile care reprezintă România la Barcelona sunt M&M Medianet SRL, Sphinx IT SRL, Dapredi Soft Systems SRL și Infobest România SRL din Timișoara; din Cluj participă Arobs Transilvania Sortware SRL, Codespring SRL, Altom Consulting SRL, Fortech SRL și Net Brinel S.A; din Capitala țării iau parte Simartis Telecom SRL și Rinf Outsourcing Solutions SRL. La târg mai sunt prezente și Visual Fan SRL din Brașov, IT Six Global Services SRL din Craiova și Ropardo SRL din Sibiu.

Xperia Z4 Tablet și Xperia M4 Aqua

Sony Mobile a deschis standul din cadrul Mobile World Congress de la Barcelona, prezentând noile Xperia Z4 Tablet și Xperia M4 Aqua, alături de o serie de alte experiențe noi. Hiroki Totoki, noul Președinte & CEO, a fost prezent la deschidere și a împărtășit viziunea sa asupra viitorului Sony Mobile, cu accent pe inovația bazată pe insight-urile din partea utilizatorilor și un nou spirit antreprenorial.

Ne aflăm într-un punct în care livrarea unei experiențe superioare pentru utilizatori înseamnă să mergem mai departe de ceea ce este deja disponibil pe piață, a spus Hiroki Totoki, Președinte & CEO Sony Mobile Communications. “Trebuie să redefinim modul în care produsele ne pot îmbunătăți viața și oportunitățile de comunicare pe care acestea le creează. Iar Sony Mobile are acele elemente inovatoare prin care vom face acești următori pași.

MWC_15_Barcelona (10)La Sony Mobile, Dennis van Schie, SVP, Sales & Marketing Sony Mobile Communications a dezvăluit detaliile referitoare la planurile de extindere a experienței utilizatorilor, printr-un mix de produse, software, conținut și servicii. “Utilizatorii noștri ne spun care este scopul în care vor să facă uz de tehnologie, și nu invers. Cu Xperia Z4 Tablet și Xperia M4 Aqua extindem seria de opțiuni pentru utilizatorii noștri, livrând inovație relevantă odată cu experiențele pe care aceștia le prețuiesc mai mult – fie că este vorba despre o baterie cu durată mare de viață, divertisment de înalt nivel sau cel mai mare grad de rezistență la apă”, a declarat Dennis van Schie, SVP, Sales & Marketing Sony Mobile Communications.

Xperia Z4 Tablet – cea mai subțire și ușoară tabletă de 10 inci din lume. Indicele de protecție IP 68 împotriva apei și a prafului face tableta ideală pentru utilizare zilnică – acum și cu un conector USB fără capac, pentru acces facil. În plus, pentru a completa experiența de utilizare similară cu cea a unui laptop, tastatura bluetooth BKB50 este prevăzută cu un slot dedicat pentru Xperia Z4 Tablet, cu ajustare de la 0 la 130 de grade pentru confort ridicat, introducere a textului eficientizată și un touchpad similar laptopurilor.

Oferind unele dintre caracteristicele premium devenite celebre prin intermediul gamei Xperia Z, Xperia M4 Aqua setează un nou standard în ceea ce privește așteptările utilizatorilor în materie de smartphone-uri mid-range. Cu o cameră foto uimitoare, de 13MP, cu mod Auto Superior, design premium, cel mai înalt grad de rezistență la apă4 și încărcare prin port micro-USB fără capac, alături de o performanță incredibilă de până la doua zile a bateriei, Xperia M4 Aqua oferă cele mai dorite experiențe premium cerute de utilizatori, la un nivel de preț accesibil.

Începând din această săptămână, serviciul Xperia Lounge de la Sony Mobile va avea o nouă imagine, cu oferte pe tot parcursul anului și informații pentru utilizatorii Xperia, indiferent de produsul pe care aceștia îl dețin. Fie că este vorba despre Xperia Lounge Silver, disponibil pentru toți utilizatorii Xperia, sau Xperia Lounge Gold pentru utlizatorii gamei Xperia Z, toți vor avea acces la concursuri și oferte în exclusivitate, se vor număra printre primii care vor testa cele mai noi aplicații sau se vor bucura de cele mai noi filme, episoade sau muzică, incluse pe dispozitiv.

Huawei a lansat CarFi, dispozitivul cu tehnologia 4G Cat4, pentru masini conectate

Huawei a lansat la Barcelona un dispozitiv WiFi cu tehnologia 4G inclusa destinat masinilor – Huawei CarFi. Elegant si fabricat din materiale premium pentru o durabilitate mai mare, Huawei CarFi transforma masinile in hotspot-uri WiFi pe roti pentru un plus de confort in viata de zi cu zi. Oferind viteza de descarcare de pana la 150 de Mbps si permitand conectivitate pentru pana la 10 dispozitive, Huawei CarFi poate fi transferat cu usurinta de la un vehicul la altul.

Huawei CarFi_Pentru a ilustra modul in care inovatia poate fi utila consumatorilor, Huawei a instalat dispozitive Huawei CarFi in 400 de masini branduite, care vor permite pasagerilor sa se conecteze la Internet de mare viteza atunci cand se afla in miscare, in timpul Mobile World Congress (MWC) 2015 din Barcelona, Spania.

Dispozitivul Huawei CarFi suporta o conectivitate Cat4 LTE foarte rapida, cu viteze de descarcare de pana la 150 de Mbps, si permite acces rapid si usor la retele WiFi pentru pana la 10 pasageri.

Beneficiile conectivitatii in masina includ asistenta la parcare, salvare de urgenta, diagnosticarea problemelor cu care se confrunta vehiculul, actualizari in timp real a conditiilor de drum, si identificarea comportamentului de conducere pentru a pastra siguranta soferilor in trafic.

X2 Soul PRO, noul flagship Allview

Cu o experiență de peste 7 ani pe piața de telefonie mobilă, Allview a lansat în cadrul târgului Mobile World Congress, smartphone-ul X2 Soul PRO. Device-ul păstrează trendul în materie de design al gamei SOUL și se remarcă prin caracteristici performante, precum procesorul Octa Core pe 64-bit, sistemul de operare Android™ 5.0, Lollipop®, display-ul de 5,2” Full HD și camerele de 13MP și 8MP.

X2 Soul PRO este un device care inspiră simțurile și iși adaptează culorile UI-ului la mediul înconjurător. Plăcut la atingere și la privire, smartphone-ul va surprinde într-un mod plăcut atât prin performanță cât și prin funcțiile sale.” declară Lucian Peticilă, Managerul General al companiei.

MWC_15_Barcelona (23)X2 Soul PRO are un design unibody, o grosime de 5,5 mm și este construit din metal și sticlă rezistentă la zgârieturi. Cu o capacitate de 2700 mAh, bateria SDI oferă până la 13 ore în convorbire și până la 11 zile în stand-by. Bazat pe un sistem super inteligent de management al consumului, modul “Super Power Saving” de economisire a energiei, asigură utilizarea device-ului pe o perioadă de peste 100 de ore.

Experiența vizuală de excepție este întărită de display-ul de 5,2” cu rezolutie Full HD și 442 PPI, construit utilizand tehnologia Full Lamination. Controlul prin gesturi transformă fiecare utilizare într-una rapidă, iar sunetul este redat la o calitate inaltă grație amplificatorului NXP, sistemului DTS și incintei acustice integrate.

Camera principală de 13MP model Sony IMX214 cu 6 lentile și cea frontală de 8MP, pun la dispoziție numeroase funcții precum Magic Focus, Tracks, Best Face, Best Image, Eraser, mod Profesional sau posibilitatea de separare a focusului de expunere.

În ceea ce privește perfomanța, X2 Soul PRO are integrat un procesor Octa Core pe 64-bit, 2 GB memorie RAM și rulează Android™ 5.0, Lollipop®, sistem de operare optimizat pentru a funcționa pe 64-bit împreună cu aplicații și arhitecturi dedicate. Procesorul grafic Mali-T760 MP2 cu frecvență de 700MHz reda elementele grafice la o calitate uimitoare.

Smartphone-ul oferă doua porturi pentru SIM și conectivitate 4G, funcționând în standardele LTE FDD și TDD. Produsul este disponibil începând de astăzi pe bază de precomandă la preţul de 1699 lei.

Fotografiile din acest material au fost realizate cu un aparat Fujifilm X20 de la F64.

În zilele următoare vom reveni cu mai multe detalii și fotografii de la lansările din cadrul MWC 2015!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button