Anunțurile au curs astăzi în cadrul MWC 2016, târgul tech care se desfășoară zilele acestea la Barcelona. Printre cei care au venit cu noutăți și se află și Huawei, care a prezentat primul device 2-in-1 cu Windows.
Denumit MateBook, tableta are un ecran de 12 inci cu o rezoluție 2160 x 1440 și vine la pachet cu o tastatură detașabilă ce are propria carcasă. Oficialii Huawei spun că device-ul are o baterie ce rezistă 9 ore la afișarea conținutului video și chiar 13 ore dacă este folosit la alte taskuri.
Tableta este echipată cu edițiile Pro și Home ale Windows 10 și poate fi echipată cu procesor Intel Core M3, M5 sau M7 (în funcție de alegerea utilizatorului). În plus, MateBook are și senzor de amprentă (de la vărul Mate 8), dar și un stilou digital cu care poți scrie, desena și chiar șterge (dacă greșești).
Prețul tabletei pornește de la 699 de dolari și poate ajunge la 1.599 de dolari. Pentru tastatură și stilou mai trebuie să scoateți din buzunar 129 de dolari, respectiv 59 de dolari.