Producătorul italian de electrocasnice Indesit lansează sun brandul Hotpoint prima mașină de spălat vase bazată pe tehnologia ZoneWash care permite curățarea localizată, cu putere intensivă sau cu economie de energie, într-unul dintre cele două coșuri din interiorul mașinii.
Astfel, ciclul ultraintensiv elimină cea mai dură murdărie cu 30% mai multă presiune decât în mod obișnuit și peste 70°C, iar programul economic reduce consumul cu 25%. Noua gamă Hotpoint vine și cu un model inovator care folosește numai 7 litri de apă, atingând cea mai înaltă clasă energetică.
Mașinile din gama ZoneWash includ un nou sistem hidraulic cu triplă pulverizare și motorul cu invertor FlexiPower cu presiune variabilă ce oferă controlul independent al pulverizatoarelor și dozarea forței de spălare în coșul ales. Prin selectarea opțiunii Zone Wash, se poate spăla cu mai mare putere într-un anumit coș, programul intensiv devenind cu 30% mai eficient decât în mod normal (zona ultraintensivă).
Totodată, selectând ZoneWash alături de programul normal, se obține o spălare cu un consum redus cu 25% (zona de economisire). Mai mult decât atât, ciclul de spălare este specific fiecărei zone: până la 33% din durata unui ciclu se face la temperatură înaltă, cu 30% mai multă presiune, faza de prespălare cu apă caldă, temporizare ad-hoc de eliberare a detergentului pentru o concentrație mai mare.
“Noua mașină de spălat vase Hotpoint bazată pe tehnologia revoluționară ZoneWash este economică și ecologică, întâmpinând perfect nevoile consumatorului român. Noile tehnologii High Definition o fac un aliat de încredere, îi oferă putere maximă de curățare și economisire a resurselor în același timp. Hotpoint ZoneWash este o gamă de produse care a fost foarte așteptată pe piață – este prima mașină de spălat vase cu spălare localizată.“, a declarat Rodica Stere, director de marketing Indesit Company România.
Mașina de spălat ZoneWash vine și cu alte funcții high-definition care elimină mirosurile și previn contaminarea cu microorganisme. Aceasta include dispozitivul de oxigen activ care, după doar 24 de ore, elimină până la 71% din mirosurile neplăcute. Datorită noului ciclu de auto-curățare combinat cu detergentul de vase, mașina de spălat poate fi igienizată în doar 50 minute, obținând un mediu perfect igienic și asigurând eliminarea totală și inactivarea microorganismelor.
Designul ergonomic, panoul de control cu înclinare de 13° pentru o vizibilitate cât mai bună, comenzile centrate, încărcarea flexibilă, cu o utilizare intuitivă a culorilor și cu până la 20 de elemente mobile, completează perfect funcțiile High Definition ale noii mașini de spălat.