EuropaTravelTrends

Marriott, la primul resort din Europa. Cine se bucură de el şi de când?

jw marriott venetiaUnul dintre brandurile de lux ale reţelei hoteliere Marriott International, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa mondială de profil, va deschide porţile primului resort de pe continentul european în primăvara anului viitor.

Astfel, JW Marriott Hotels&Resorts îşi va pune brandul pe primul hotel italian, în Veneţia, o proprietate ce va avea 266 de camere şi care va fi inaugurată în luna martie 2015.

JW Marriott Venice Resort & Spa va avea un design ce va combina cele mai interesante trăsături ale hotelurilor contemporane cu eleganţa şi moştenirea locaţiei, proprietatea fiind creată în parteneriat cu firma de ahitectură Matteo Thun & Partners. Unitatea va fi deschisă în apropierea Pieţei San Marco şi La Serenissima.

“Deschiderea primei noastre proprietăţi din Italia marchează o perioadă de dezvoltare pentru brandul JW Marriott”, a declarat Mitzi Gaskins, vice-preşedinte şi Global Brand Manager în cadrul JW Marriott Hotels&Resorts.

Oaspeţii viitorului resort vor putea explora cele peste 6 hectare pe care se va întinde resortul, pline de grădini, spaţii de relaxare, restaurante, baruri, o şcoală culinară şi un spa. Referitor la spa, acesta va fi cel mai mare din Veneţia şi va fi operat de GOCO Hospitality.

Tariful camerelor va porni de la 395 de euro pe noapte, cu mic dejun inclus.

JW Marriott Veneţia este cea de-a şasea unitate europeană a brandului, planurile de extindere pentru 2015 vizând unităţi precum JW Marriott Cabo San Lucas Resort – Mexic, JW Marriott Austin – Texas, şi JW Marriott Vancouver Place Stadium, British Columbia – Canada.

În prezent, JW Marriott operează 68 de unităţi în 26 de ţări, până în 2019, portofoliul urmând să depăşească 100 de hoteluri în peste 30 de ţări din întreaga lume.

La nivel local, reţeaua Marriott este prezentă printr-o unitate clasificată la cinci stele, JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Potrivit informaţiilor financiare de pe site-ul Ministerului de Finanţe, Societatea Companiilor Hoteliere Grand, administratorul unităţii, a raportat în 2013 o cifră de afaceri de circa 24,1 milioane de euro.

jw marriott venetia2

jw marriott venetia1

jw marriott venetia3

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button