Legrand, specialistul global în infrastructuri electrice și digitale, anunță semnarea Cartei Diversității din România, angajându-se astfel să continue implementarea principiilor de diversitate și incluziune în cadrul companiei.
“Pentru Legrand, angajații reprezintă o contribuție esențială la succesul global al grupului, așa că sunt prețuiți și respectați indiferent de identitatea lor, iar, local, am adoptat aceeași filosofie, încă de la înființarea companiei, acum mai bine de 25 ani. Considerăm că adeziunea noastră reprezintă un pas firesc și sperăm să contribuim astfel la creșterea conștientizării asupra non-discriminării și egalității de șanse în industria în care activăm.” a declarat Călin Pașcalău, Director General Legrand România.
“Sunt încântată de faptul că Grupul pentru care lucrez încurajează incluziunea și diversitatea, mai ales că, în prezent, peste 40% dintre angajații filialei din Romania sunt femei. La nivel internațional, Legrand a implementat deja și continuă să sprijine proiecte și inițiative care pun în practică principiile Cartei Diversității, așa că am considerat că nu e doar firesc, ci și necesar să ne asociem public cu o cauză în care credem și pe care o susținem deja de ani buni.” a adăugat Mirela Maheu, Human Resources Manager Legrand România.
“Salutăm decizia Grupului Legrand de a sprijini platforma Cartei Diversității, un proiect unic în România care își propune să motiveze organizațiile semnatare să recunoască și să extindă avantajele integrării diversității în practicile organizaționale și de resurse umane. Legrand vine în cadrul platformei cu o expertiză solidă în managementul diversităţii și suntem convinși că toți semnatarii vor aprecia schimbul de bune practici și opiniile specialiștilor Legrand”, a declarat Dana Oancea, Project Manager al Cartei Diversității din România.
La nivel mondial, Grupul Legrand este prezent în peste 90 țări, are aproximativ 38000 angajați, iar 2400 dintre aceștia lucrează în cercetarea și dezvoltarea de produse noi. Legrand crede că diversitatea angajaților constituie un factor important pentru inovație, performanță, precum și pentru mediul de lucru plăcut. Tocmai de aceea, la sediul central al companiei activează angajați de 20 naționalități diferite, iar, în ceea ce privește pozițiile de conducere, la finalul lui 2018, 15,2% dintre acestea erau ocupate de femei.
Până în 2021, Legrand și-a propus ca numărul femeilor aflate în poziții de conducere să crească cu 20%. Mai mult, în 2013 compania franceză a inițiat proiectul elle@Legrand, care încurajează egalitatea de șanse la locul de muncă între femei și bărbați și care este în prezent implementat în 20 țări din întreaga lume (America de Nord, Rusia, Marea Britanie, Italia, India sau Peru).
Pe plan local, Legrand este prezentă din 1993, fiind în prezent lider pe diferite segmente de piață din industrie. În ceea ce privește angajații locali, diversitatea este una din valorile după care se ghidează compania atât la nivel international, cât și local, astfel că 40% din membrii echipei locale sunt femei.