În această toamnă trebuie să fii la curent cu cele mai noi lansări de carte de la editurile de top din România. Am aflat și noi de la librăria online Librex care sunt cele mai anticipate lansări din acest sezon literar pe care nu trebuie să le ratăm.
Editura Trei
Editura Trei se pregătește să lanseze un volum din celebra serie erotică 50 de umbre ale lui Grey. Cel mai nou roman semnat de E.L James se numește Grey și prezintă o viziune a evenimentelor din perspectiva controversatului personaj.
Alte apariții de la editura Trei sunt:
- Millenium 4, de David Lagercrantz
- Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914, de Margaret MacMillan
- Chemarea monstrului, de Patrick Ness
- Second life, de J. Watson
- Endgame – Jocul Final, volumul 2, de James Frey și Nils Johnson-Shelton
- Cartea cu o sută de finaluri, de Milorad Pavić
Editura For You
Una dintre cele mai anticipate cărți ale anului în România este în pregătire la editura For You. Al treilea volum din seria Fluturi de Irina Binder era programat să apară în luna august, dar din cauza unor probleme de sănătate ale autoarei, a fost amânat. Acum, el este anunțat pentru urmatoarea perioadă și poate fi rezervat aici de cei care vor să fie siguri că află primii data lansării.
Editura Litera
În topul aparițiilor de la editura Litera se află romanul O cale-ngustă spre nordul îndepărtat câștigător al premiului Man Booker 2014. Autorul romanului, scriitorul Richard Flanagan este unul dintre cei mai proeminenți scriitori australieni contemporani, fiind considerat de mulți ca fiind și cel mai bun.
Alte titluri care sunt în pregătire la editura Litera:
- Moartea unui tată, de Karl Ove Knausgard
- Și totuși suntem muritori. Ce contează cu adevărat la sfârșitul vieții, de Atul Gawande
- Noi, de David Nicholls
- De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei, de Daron Acemoglu și James A. Robinson
- Excelența în management, de Linda A. Hill și Kent Lineback
- Puterea voinței. Cum funcționează autocontrolul, de ce e important și ce putem face pentru a-l îmbunătăți, de Kelly McGonigal
Editura Polirom
Editura Polirom este editura care are cele mai multe lansări în această perioadă, peste 25 de titluri în pregătire. Fiecare colecție a editurii va fi completată cu cărți.
Pe lista de lansări se regăsesc:
- Ridicat la ceruri, de José Saramago
- Splendoare, de Margaret Mazzantini
- Insula Tokyo, de Natsuo Kirino
- Focul oaselor, de Dragoman Gyorgy
În seria scriitori români:
- Compunere cu paralele inegale și Scriitorul și puterea, de Gheorghe Crăciun
- Celălalt Simion, de Petru Cimpoeșu
- Amintiri de la Viața Românească, de Mihail Sevastos
- Un înger, un câine, o imagine, de Șerban Alexandru
- Istoria Cenaclului de Luni, de Daniel Puia-Dumitrescu
- Mizantropul optimist de Călinescu
- Puțin sub linie, de Robert Șerban
- Cartea poemelor mele nescrise, de Varujan Vosganian
Editura Arthur
Cititorii pasionați de genul fantasy vor fi foarte multumiți de titlurile în pregătire de la Editura Arthur. O lansare importantă este romanul românesc fantasy O istorie secretă a Țării Vampirilor I.Cartea pricoliciului precum și continuarea seriei Al 5-lea Val, romanul Marea nesfârșită, de Rick Yancey.
Alte lansări importante de la Arthur sunt Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei de Elizabeth George Speare și Elias și spioana cărturarilor, de Sabaa Tahir.
Editura Corint
Deși are puține titluri pregătite, Corint anunță opere de calitate pentru perioada următoare. Sunt în pregătire titlurile istorice Regina Elisabetha a II-a. Un portret intim, de Nathaniel Pilbrick și Jurnalul Ellei Ilitti, ediție îngrijită de Georgeta Filitti precum și al treilea volum din seria Eve a Annei Carey, intitulat Răzvătirea.
Se mai află în pregătire o traducere a celebrei cărți pentru copii Nesfârșita goană după elefant, de Gillian Cross.
Editura Humanitas
Humanitas deschide seria de lansări a toamnei cu un roman din partea celebrei autoare a Mănâncă, roagă-te, iubește, Elizabeth Gilbert. Noua carte, intitulată Big Magic este destinat dezvoltării personale și explică procesul prin care artiștii își găsesc inspirația zilnică.
Humanitas va mai publica în urmatoarea perioadă:
- Compania: Scurtă istorie a unei idei revoluţionare, de John Micklethwait
- Departe de truchi: Părinți, copii și căutarea identității de Andrew Solomon
- Să nu plângi, de Lydie Salvayre
- Horea în grumaz: Înger păzitor și ispită, de Grigore Leșe
- Opere cumplite: Volumul doi, de Florin Piersic Jr.
- Ora de aur, de Ann Leary
- Profesorul și menajera, de Yōko Ogawa
- Evreii și cuvintele, de Amos Oz si Fania Oz Salzberg
- Civilizația spectacolului, Mario Vargas Llosa
- Incognito:Viețile secrete ale creierului, de David Eagleman
- România în lumini și umbre, de Ethel Greening Pantazzi
- Singură pe Drumul Mătăsii , de Sabina Fati
Editura Nemira
Pregătită cu titluri de calitate, autori și cărți premiate, editura Nemira suprinde plăcut cititorii toamna această cu o multitudine de opere precum Distanța dintre noi de Jhumpa Lahiri căștigătoare a premiului Pulitzer sau Războiul bătrânilor, de John Scalzi.
Alte titluri care vor fi lansate:
- Ghidul astronautului pentru viața pe pământ, de Chris Hadfield
- Parfumul iubirii, de Cristina Caboni
- Amintirile gheții „Cronicile malazane” Volumum 3 , de Steven Erikson
- Sulița deșertului, Volumul 2 din seria “Demon” de Peter V. Brett
- Imperiul de fildeș – Temeraire, Naomi Novik
- Blonda cu ochi negri, de Benjamin Black
- Istoria Cruciadelor Volumul 3. de Steven Runciman
- Istoria Lumii, de Andrew Marr
Editura All
Editura All are în curs de lansare cărți din categoria fantasy, știință și aventură. Printre ele enumerăm:
- Calea naturală către o sanatate de fier, de Norman W. Walker
- Istoria filosofiei:Iluminismul – de la Voltaire la Kant de Frederick Copleston
- Evanghelia dupa Lucifer, de Tom England
- Clotocotul Sângelui, de Irène Némirovsky
- Anul în care te-am întâlnit, de Cecelia Ahern
- Ding Visează, de Yan Lianke
Cu o asemenea varietate de genuri literare la dispoziție, devoratorii de lectură vor avea cu ce sa își umple timpul în această toamnă.