Cele mai de succes aplicaţii pentru zona de mobile vin se adresează unei nevoi a pieţii. Iar cei trei tineri din spatele Wabbit, aplicaţie despre care vă povesteam pe scurt în urmă cu o săptămână, au înţeles foarte bine acest lucru şi au creat un produs care oferă o soluţie. O soluţie pentru vremurile actuale, în care totul se derulează cu viteza luminii şi nevoia interacţiunii trece graniţa în tehnologie.
Laurenţiu Ion, Bogdan Ţîrcă şi Antonio Nicolae şi-au propus să schimbe lumea. Interesant este faptul că au toate mijloacele necesare pentru a reuşi! Bogdan şi Laurenţiu sunt studenţi ai Universităţii din Bucureşti, Antonio este Politehnică.
“Laurenţiu este marele câştigător al concursului internaţional Google Code-în 2011, a mai lucrat pentru Ubisoft iar Bogdan are un internship la Twitter şi a construit peste 10 aplicaţii pe Android pentru un startup din SUA, unele dintre ele cu zeci de mii de descărcări. Iar eu am facut primul startup bazat pe interacţiune socială la 16 ani iar la 18 am început cu Laur Summarize, o aplicaţie ce îţi sumariza newsfeedul de Facebook”, ne povesteşte Antonio.
Văzându-i pasionaţi de tehnologie şi de tot ceea ce are de oferit zona antreprenoriatului, noi credem că vom mai auzi cu siguranţă vorbindu-se despre ei. Însă, pentru început, să elaborăm puţin subiectul Wabbit.
Gadget&Trends Magazine: De ce Wabbit? Ce face produsul vostru şi ce problemă rezolvă acesta?
Antonio Nicolae: Totul a început iarna trecută când Laur era la metrou şi a văzut o fată care i-a zâmbit. Fiind foarte aglomerat nu a mai reuşit să ajungă la ea şi a pierdut-o în mulţime. Apoi ne-a povestit mie şi lui Bogdan întâmplarea şi am început să observăm astfel de conexiuni zilnic în metrou sau pe stradă. Aşa că, în primăvară am început Wabbit, după ce am vorbit cu foarte mulţi oameni şi i-am întrebat cum li se pare ideea, vrând să rezolvăm această problemă a conexiunilor pierdute.
G&T Magazine: Cui i se adresează produsul vostru? Care este profilul utilizatorului şi câţi utilizatori aveţi până în prezent? Care este dimensiunea pieţei?
AN: Produsul nostru se adresează adolescenţilor şi anume elevilor şi studenţilor. În momentul de faţă avem câteva mii de utilizatori şi peste 30.000 de utilizatori care s-au înscris cu emailul pe site-ul nostru pentru a avea acces rapid de varianta pe IOS. Dimensiunea pieţei din România este de 500.000 de oameni.
G&T Magazine: Ce surse de finanţare aveţi în prezent şi ce plănuiţi pe viitor?
AN: Până în momentul de faţă avem o bursă de cercetare iar pe viitor plănuim să ridicăm mai multe runde de investiţii pentru a scala Wabbit la nivel global.
G&T Magazine: Care este modelul vostru de business? Cum plănuiţi să monetizaţi proiectul?
AN: În viitor, utilizatorii noştri vor putea să facă in-app purchases ce le vor da superputeri în aplicaţie.
G&T Magazine: Care sunt planurile pe termen scurt şi mediu pentru Wabbit? Scoateţi aplicatia şi în afara ţării?
AN: Pe termen scurt vrem să lansăm şi varianta de iOS şi să ajutăm cât mai multe persoane să aibă din ce în ce mai puţine conexiuni pierdute. Intenţionăm să ducem Wabbit şi în State pentru a avea o rampă de pornire la nivel internaţional. Ne-am înscris la mai multe acceleratoare din afară şi aşteptăm răspunsurile de la acestea.
Visul nostru este să intrăm în YCombinator pentru a avea acces la unii dintre cei mai buni mentori din lume care ne vor ajuta să ducem produsul mai departe.