Intel şi Guvernul României au semnat un Protocol de Colaborare pentru a identifica viitoare căi de dezvoltare ale unui program de e-Learning 1:1 în şcolile din ţară. Proiectul face parte din strategia Guvernului de a realiza un program educațional, care să ofere elevilor și profesorilor șansa de a fi mai bine pregătiți în economia bazată pe cunoaștere. Scopul documentului semnat este de a evalua, schița şi implementa un program de e-Learning în România până în anul 2015. Intel va avea rol de consultant, oferind know-how şi specialişti pentru o estimare mai bună a realizării acestui proiect.
Cu o experienţă îndelungată în dezvoltarea de proiecte educaţionale în întreaga lume, Intel Corporation a semnat astăzi cu Guvernul României un Protocol de Colaborare, prin care se creează cadrul pentru dezvoltarea unui program de 1:1 e-Learning (un copil – un calculator; un profesor – un calculator) în şcolile din ţară, până în 2015. Intel intenționează să ofere sprijin de specialitate Guvernului în a evalua, concepe și implementa instrumente educaționale specifice secolului 21, constând în echipamente hardware și software dedicate.
Documentul a fost semnat de Peter Gleissner, Director de Vânzări pentru zona UE, Intel, care a declarat: “Suntem un puternic susținător al intențiilor de a tehnologiza sistemul educațional din România. Investiția de astăzi în aptitudini specifice secolului 21 va contribui la creșterea competitivității ţării și va asigura succesul viitor”.
Intel a prezentat astăzi expoziţia “Clasa viitorului”, pentru a demonstra cum funcționează conceptul de “învăţământ 1:1” în școală. Intel și parteneri din industrie au prezentat echipamente digitale special concepute pentru elevi și profesori, table interactive şi manuale digitale, toate conectate la Internet.
Documentul semnat astăzi prevede, de asemenea, că Intel şi Guvernul României vor colabora pentru implementarea programului Intel® Teach, pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Profesorii români vor fi instruiți prin Intel® Teach până în anul 2015. Programul este o iniţiativă globală a Intel, creată special pentru profesori, care integrează tehnologia în lecţii. Intel Teach asigură dezvoltare profesională pentru profesorii claselor 1-12 la toate disciplinele, ajutându-i să integreze tehnologia în lecțiile lor. Totodată, pentru elevi, Intel Teach contribuie la dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor, gândire critică și lucru în echipă.
Soluţiile de 1:1 e-Learning sunt dezvoltate de companii de IT din Europa Centrală şi de Est, oferind un impuls economic regiunii. Intel este un binecunoscut susţinător al educaţiei, având numeroase iniţiative în acest domeniu. În România, la nivel preuniversitar, pe lângă programul Intel® Teach şi soluţiile de 1:1 e-Learning, Intel organizează numeroase competiţii educaţionale, precum Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), cel mai mare concurs de ştiinţă şi inginerie din lume dedicat elevilor, şi Intel Business Challenge, o competiţie de planuri de business pentru tinerii studenți, întreprinzători.
Recent, în Statele Unite ale Americii, Ionuț Budișteanu, un licean din Râmnicu Vâlcea, a câștigat la Intel ISEF premiul cel mare, Gordon E. Moore, în valoare de 75.000 de dolari.
Compania Intel este, de asemenea, implicată şi în sectorul universitar în România, având numeroase parteneriate cu cele mai importante centre universitare din țară. În anul 2012, Intel a deschis Intel Open Student Lab la Universitatea Politehnica din București, la care au acces anual 650 de studenți interesați de cercetare în domeniul software Open Source.