
Sunt genul de om care caută locuri în care mâncarea nu este doar „bună”, ci are o poveste, o logică și un echilibru. Zilele trecute am ajuns la IL TACCHINO, fără așteptări foarte clare, dar cu dorința de a descoperi ceva diferit. Am plecat de acolo nu doar sătul, ci cu sentimentul că am găsit un loc la care voi reveni.
Am stat, alături de prieteni, am degustat aproape toate preparatele din meniu și am vorbit cu echipa IL TACCHINO despre concept, ingrediente și filozofia din spatele acestui brand. Așa a luat naștere acest mic review – un material scris din experiență, exact așa cum a fost ea.
IL TACCHINO – mâncare bună, gândită pentru ritmul de azi
Pentru început, trebuie să stiți că IL TACCHINO se definește ca premium fast casual, dar dincolo de etichete, este un loc care se potrivește foarte bine stilului de viață urban. Aici vii când ai puțin timp, dar nu vrei să faci compromisuri.
Am aflat de la ei că totul pornește de la ideea de mâncare corectă, gătită simplu, din ingrediente curate. Ingredientul-vedetă este pieptul de curcan – ales pentru profilul său nutrițional și pentru versatilitate. Carnea nu este congelată, se gătește la comandă și este preparată fără prăjire clasică, folosind plite cromate, convecție, ghee și ulei de avocado.
Unde mai pui că, meniul este inspirat din bucătării internaționale – indiană, japoneză, mediteraneană, mexicană – dar reinterpretat într-o manieră accesibilă, echilibrată și ușor de integrat într-un stil de viață activ.
Am ales să gust aproape tot meniul, tocmai pentru a înțelege experiența în ansamblu, iar Tacchino Bowl sunt, din punctul meu de vedere, esența IL TACCHINO:
- Indian Tacchino Bowl – intens aromat, cu condimente calde, curry bine dozat și orez basmati gătit exact cât trebuie. Este reconfortant, dar surprinzător de ușor.
- Japanese Tacchino Bowl – foarte bine echilibrat, cu sos teriyaki, note umami și o textură care te face să revii pentru încă o îmbucătură.
- Mediterranean Tacchino Bowl – extrem de fresh. Legumele sunt ușor gătite, sosul tzatziki vine separat, iar totul se simte aerisit și curat. Perfect pentru zilele în care vrei ceva light, dar gustos.
- Mexican Tacchino Bowl – plin de personalitate, cu guacamole, jalapeños și un ușor accent picant care animă tot preparatul.
Toate bowl-urile sunt sățioase, dar nu te lasă cu senzația de prea plin. Este genul de masă care îți dă energie, nu te încetinește. Cool, nu?
De încercat și Wrapino, varianta lor de wrap, perfectă pentru zilele aglomerate. Tortilla este moale, nu se rupe, iar umplutura este generoasă, dar si Quesadilla.
Carnea de curcan este fragedă, legumele sunt crocante, iar sosurile sunt atent dozate. Mi-au plăcut în mod special variantele Mediterranean și Japanese, foarte bine echilibrate ca gust.
Meniu mai cuprinde: Burger Smash Tacchino – consistent, bine construit, cu cheddar și cartofi la cuptor. Insalata con Tacchino – fresh, cu iceberg, pecorino și carne suculentă. O alegere foarte bună pentru prânz, dar si Noodles con Tacchino – influență asiatică, legume crocante și sos fin, bine echilibrat.
Desertul a fost un tiramisu clasic, cremos, exact cât trebuie pentru a încheia masa fără să o încarce.
View this post on Instagram
Programul de loialitate – mici avantaje care chiar contează
Un detaliu care mi-a atras atenția este programul de loialitate, disponibil prin aplicația IL TACCHINO. Am aflat direct de la echipa de conducere că fiecare comandă se transformă în puncte, care pot fi apoi folosite sub formă de reduceri.
Există mai multe niveluri de fidelitate, cu beneficii diferite, acces la promoții și surprize pentru cei care revin constant. Este genul de sistem care te face să simți că ești apreciat ca client.
De menționat că IL TACCHINO bifează și un aspect important pentru un lifestyle modern: responsabilitatea față de mediu. Ambalajele folosite pentru livrare și take-away sunt biodegradabile, iar în locație se mănâncă din veselă ceramică. Sunt detalii care poate nu sar imediat în ochi, dar care completează foarte bine experiența.
Ca si o cncluzie, IL TACCHINO este genul de loc care se potrivește perfect unui stil de viață activ: mâncare bună, rapidă, dar gândită cu grijă. Pentru mine, experiența a fost una echilibrată – gust, atmosferă, concept și valori. Este un loc în care vii o dată și apoi revii firesc.
Asadar, dacă ești în căutarea unei alternative reale și sănătoase la fast-food-ul clasic, dar nu vrei să renunți la gust sau la confort, IL TACCHINO este, fără îndoială, un loc de pus pe listă.













