Panasonic prezintă Smart VIERA TX-L65WT600, primul televizor Ultra HD la nivel mondial cu intrare 4K 50/60 Hz prin HDMI 2.0 şi DisplayPort 1.2a. Oferind până la 60 de cadre pe secundă şi redare 4K, WT600 reprezintă alegerea perfectă pentru consumatorii care doresc să acceseze noi niveluri de home entertainment dar şi pentru profesioniştii – care lucrează în studiouri TV – pentru care calitatea imaginii este imperios necesară.
Prin certificarea THX™ 4K, WT600 de 165cm (65 inch) a fost creat special pentru entuziaştii home cinema. Prin tehnologia 2,000 Hz Back Light Scanning (BLS) panoul oferă claritate incredibilă a imaginii chiar şi pentru scenele aflate în mişcare rapidă. Televizorul prezintă un design minimalist din sticlă şi metal, cu o ramă subţire ce permite direcţionarea atenţiei pe imaginile uimitoare 4K. Chiar şi în momentul în care nu se află în funcţiune, WT600 oferă un plus de eleganţă şi stil sufrageriei.
Conţinut 4K la îndemână
WT600 oferă accesul la o gamă largă de conţinut 4K pentru a profita din plin de inovaţiile ecranului, permiţând utilizatorilor să-şi extindă experienţele 4K nu doar prin conţinut video dar şi prin jocuri, conţinut online şi fotografii, toate la o calitate 4K.
Noua generaţie cu intrare 4K 50/60p dezvoltată pe baza specificaţiilor HDMI 2.0 şi DisplayPort™ 1.2a demonstrează în continuare calităţile televizorului şi asigură faptul că va funcţiona şi în viitor cu player-ele compatibile 4K, sistemele set-top box şi console de jocuri de ultimă generaţie.
Entuziaştii jocurilor pe PC îşi vor putea conecta cu uşurinţă PC-ul la WT600 prin intrarea 60p DisplayPort, permiţându-le astfel să se bucure de cele mai noi jocuri în detalii incredibile şi claritate extremă a mişcărilor.
Browserul web încorporat HTML5 prezintă o pagină de internet în calitate 4K. De exemplu, serviciile online ce furnizează hărţi poate fi dus la un alt nivel întrucât detaliile sunt crescute de 4 ori faţă de ecranele Full HD.
Fiind o premieră a industriei, televizorul WT600 are încorporat un decodor 4K H.264 (MPEG4) ce permite nu doar redarea fişierelor video 4K prin cardul USB sau SD dar – mai important – permite redarea conţinutului 4K direct de pe internet. Entuziaştii foto îşi pot accesa fotografiile prin cardul SD 4K Photo Viewer sau pot folosi funcţia 4K Swipe / Share pentru a transfera fotografii wireless de pe telefonul mobil sau tabletă în rezoluţie Ultra HD.
Imagini de calitate superioară 4K
Pentru a asigura cea mai bună experienţă home cinema 4K, display-ul WT600 THX4K™- îşi demonstrează capacitatea de a reproduce culori, tonuri şi rezoluţii cerute de către regizorii de la Hollywood.
Prin funcţia 4K Intelligent Frame Creation, WT600 generează peste 120 de cadre pe secundă, chiar şi cu surse Ultra HD, fiind poziţionat mai sus decât modelele concurente fără o rată de compresie echivalentă. Televizorul Panasonic 4K Ultra HD analizează de asemenea scene complexe – cu mişcare dintr-o multitudine de direcţii – şi optimizează orice obiect independent. Tehnologia Infinite Contrast obţine o rată de contrast infinită, subliniind astfel calitatea excepţională a imaginii.
Circuitul Local Dimming Pro şi Gamma Area Control oferă mai multe detalii în medii întunecate sau luminoase ale imaginii. În timp ce motorul 4K Hexa-Processing maximizează calitatea imaginii pentru conţinutul creat la rezoluţii mai mici de 4K. Tehnologia de procesare a circuitelor produce imagini cu definiţie mai înaltă prin interpolarea părţilor lipsă ale imaginii şi generarea datelor necesare, aducându-le la un nivel de calitate care se apropie de sursele 4K.
WT600 este de asemenea certificat isf™ şi compatibil cu softwareul de calibrare CalMAN™, garantând astfel un echilibru perfect al culorilor. Aplicatia “Panasonic TV Remote 2” oferă funcţia Smart Calibration ce permite utilizatorilor să seteze corecţii pentru curbele gamma, nuanţei de alb şi saturarea culorilor pe televizor prin intermediul unui smartphone sau tabletă cu sistem de operare Android™ – sau iOS™.
Operare facilă
Datorită interfaţei intuitive, WT600 este conceput pentru a asigura o experinţă Smart TV cât mai simplă posibil. Funcţia personalizată My Home Screen permite membrilor familiei să acceseze uşor programele TV preferate prin propriile ecrane personalizate.
Urmând succesul funcţiei my Home Screen a Smart VIERA, Panasonic extinde funcţiile prin dezvoltarea ecranelor personalizate pre-setate. Ecranele personalizate pre-setate oferă utilizatorilor acces rapid la conţinutul preferat, inclusiv Eurosport, Maxdome, CANAL+ Group şi YouTube. Începând cu luna octombrie 2013 utilizatorii Panasonic vor putea să le acceseze indiferent de locul în care se află prin colecţia de ferestre Home Screen.
Opţiunile WT600 de control şi input sunt amplificate prin funcţia inovatoare Voice Interaction, ce permite utilizatorilor să controleze televizorul vorbind la microfonul telecomenzii sau cel al smartphone-ului sau al tabletei, având instalată aplicaţia Panasonic TV Remote 2. Această funcţie permite utilizatorilor să acceseze rapid conţinutul online sau pot răsfoi în reţeaua de acasă pentru a căuta melodia preferată. În plus, funcţia Swipe / Share permite acum utilizatorilor să împartăşeasca imagini în rezoluţie 4K, direct pe ecranul WT600, printr-o simplă mişcare a degetelor.
Conectivitate avansată
Funcţia integrată Twin HD tuners a WT600 permite o experienţă de vizionare a televizorului mai convenabilă şi flexibilă, ceea ce bucură fiecare membru al familiei. Funcţia permite utilizatorilor să urmărească un program live în timp ce înregistrează un altul sau să urmărească un program în timp ce un al membru al familiei urmăreşte simultan o transmisie pe tabletă – totul fără un set-top box extern. Funcţia este folositoare în special în momentul în care unii membri ai familei vor să urmărească un film, în timp ce alţii nu vor să piardă un meci de fotbal.
Asemeni tuturor modelelor Smart VIERA, WT600 încorporează o reţea wireless LAN. Utilizatorii pot accesa rapid şi uşor conţinut multimedia prin intermediul reţelei de acasă prin streaming DLNA™, dar şi prin intermediul platformei cu aplicaţii pentru Smart VIERA ce-şi dezvoltă continuu gama de aplicaţii social-media precum Facebook™, Twitter™ şi Skype™. Prin camera automată pop-up WT600, conferinţele video pot fi organizate doar prin apăsarea unui buton.
Browserul încorporat WT600 poate furniza conţinut Flash™. Calitatea videoclipurilor şi grafica de rezoluţie slabă poate fi îmbunătăţită prin intermediul optimizatorului Web Content Optimiser Pro. Pentru a accesa mai simplu textul şi adresele web, utilizatorii pot conecta o tastatura la WT600 folosind un adaptor USB sau wireless prin Bluetooth®.