GadgetSmartphone

HTC One (M8) aduce în România Gunmetal Gray și Glacial Silver

htc one m8HTC a anunțat, astăzi, în cadrul unui eveniment neconvențional, lansarea în România a mult-așteptatului model HTC One (M8). Noul smartphone este disponibil în rețelele operatorilor de telecomunicații – Orange România, Vodafone România și Cosmote România, și prin intermediul principalilor retaileri, încă din prima zi de lansare în România.

HTC One (M8) intră în oferta partenerilor începând din 11 aprilie,  în variantele de culoare Gunmetal Gray și Glacial Silver. HTC pune, astfel, oficial, noul HTC One (M8) la dispoziția fanilor din România din prima clipă, o abordare în premieră pentru prezența pe piața locală.

Noul HTC One (M8) impresionează prin designul spectaculos și performanțele excepționale. Smartphone-ul include cea mai nouă versiune a interfeței HTC Sense 6 și Smart Sensor Hub, soluție care anticipează acțiunile utilizatorului și folosește funcția de control Motion Launch™ pentru a simplificarea interacțiunii cu telefonul. Noua tehnologie Duo Camera ajută utilizatorii să realizeze fotografii creative și să le editeze cu efecte profesionale, iar HTC BoomSound™ stabilește noi standarde de calitate audio pentru un smartphone.

Mihai Nodea, country manager pentru HTC în România și Moldova

„Suntem încântați să lansăm noul HTC One (M8) în România și să-l aducem în premieră în rețelele  operatorilor de telecomunicații și în oferta partenerilor locali distribuitori de tehnologie din prima zi de la lansare. Succesorul celui mai bun smartphone din lume ridică ștacheta și revoluționează prin designul impresionant, atât la interior, cât și la exterior, oferind o experiență smartphone inegalabilă pe care utilizatorii au oportunitatea să o încerce în cel mai scurt timp”.

Designul noului HTC One (M8) se remarcă prin contururi curbate, mai subțiri, care asigură o aderență mai bună a telefonului în palmă și, în ansamblu, prin carcasa proiectată și construită din materiale durabile care încorporează armonios ecranul de 5 inch, cu afișaj full HD (1080p).

Noul HTC One (M8) este dotat cu un processor quad-core de 2,3 GHz Qualcomm Snapdragon 801 și este compatibil cu tehnologia 4G LTE. Smartphone-ul rulează cea mai recentă versiune a sistemului de operare Android, 4.4 KitKat, și afișează o interfață nouă HTC Sense 6, disponibilă integrat, sau prin descărcarea unui upgrade din Google Play store. Redesenată de la zero, interfața Sense 6 este acum mai lizibilă, mai ușor de parcurs și oferă o experiență mai intuitivă de accesare, și va fi disponibilă în variante cromatice personalizabile.

HTC One (M8) inovează totodată și din punctul de vedere al tehnologiilor mobile încorporate. Este primul smartphone din lume care îmbină în premieră tehnologia Duo Camera, cu modulul ingenios HTC UltraPixel, cu un blitz Dual Flash și cu înregistrare video Full HD (1080p) pentru obținerea de imagini incredibile în toate condițiile de lumină și de capturi video de înaltă calitate. Tehnologia foto HTC One (M8) ajută utilizatorii să surprindă portrete impresionante și să adapteze focalizarea asupra imaginii cu funcția UFocus, care permite o evidențiere surprinzătoare a subiectului fotografiat.

Dotat cu cea mai recentă tehnologie HTC BoomSound, noul HTC One (M8) creează o atmosferă audio imersivă prin sunetul puternic și de o claritate excepțională, care surprinde un spectru generos de tonalități, de la cele mai înalte, la cele de bass. Puterea sunetului este sporită cu 25% față de predecesorul HTC One (M7), fără a compromite calitatea audio. HTC One (M8) dispune de două difuzoare frontale (cu incinte audio regândite), dotate cu amplificatoare noi și profile software audio personalizabile pentru a defini cu fidelitate experiența sonoră a utilizatorului.

Prin noua interfață HTC Sense 6, modelul HTC One (M8) poate detecta poziția telefonului în mediul înconjurător, prin intermediul unor senzori de mișcare, iar utilizatorul poate interacționa astfel cu telefonul fără a fi necesară pornirea ecranului. Totodată, noul model dispune și de noua interfaţă HTC BlinkFeed, mai intuitivă și ușor de utilizat.

În plus, inovațiile HTC nu se încheie aici. Noul HTC One (M8) impune un nou standard în ceea ce privește durata de viață a bateriei, mai mare cu 40% față de modelul optimizat pentru un consum foarte scăzut de energie HTC One (M7). Bateria are o autonomie de 14 zile când este încărcată la maximum, însă în modul de economisire a energiei sunt câștigați timpi adiționali de utilizare a telefonului – 60 de ore în plus când bateria este încărcată în proporție de 20%, 30 ore în plus când bateria are 10% sau 15 ore în plus când bateria este încărcată în proporție de 5%.

 Vom reveni cu mai multe detalii tehnice, în curând, după ce vom testa noul HTC One (M8).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button