GTS Central Europe (GTS), unul dintre principalii furnizori de soluții de telecomunicații integrate și servicii de data center din Europa Centrală și de Est, a anunțat recent rezultatele financiare preliminare pentru anul 2013.
În ciuda deprecierii unor valute din țările în care operează compania, aceasta a înregistrat cel mai mare venit înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare (EBITDA) și cel mai mare flux de numerar operațional din istoria sa.
Astfel, compania a înregistrat venituri de 376 milioane de euro, o depreciere de 2% față de anul anterior, în timp ce EBITDA s-a ridicat la 104 milioane de euro, o creștere de 2% față de anul anterior, reflectând o marjă de 28%. Fluxul de numerar operațional (EBITDA minus cheltuieli de capital) s-a cifrat la o valoare de 54 milioane de euro, o creștere de 3% comparativ cu anul trecut, reflectând o marjă de 14%.
Dezvoltarea produselor continuă să fie obiectivul principal al GTS. În vreme ce veniturile din serviciile de voce și de Internet au scăzut din cauza cerințelor de reglementare şi a presiunilor impuse de prețurile competitive, serviciile de Ethernet, cloud și data center au înregistrat o rată de creștere de două cifre.
Serviciile de cea mai înaltă calitate dedicate clienților, alături de o politică simplă de prețuri au condus la extinderea serviciilor de Ethernet în mai multe țări. Cu platforme în toată Europa Centrală și de Est, sute de clienți se bazează pe resursele cloud ale GTS pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare a afacerilor lor. Soluțiile integrate şi flexibile dezvoltate pornind de la nevoile de business ale clienților, în locul rețelelor și produselor construite aleatoriu, reprezintă cheia serviciilor pe care le oferim companiilor.
Cu investiții de 50 milioane de euro în 2013, GTS și-a extins în mod semnificativ rețeaua. Au fost conectate, în medie, peste cinci clădiri zilnic, ca urmare a cererii de servicii a clienților. În plus, a fost construită o nouă rețea IP/MPLS pe baza celei mai avansate tehnologii Cisco carrier routing.
„Pe fondul unei competiții în creștere, ne-am concentrat pe dezvoltarea infrastructurii rețelei noastre pentru a furniza servicii de înaltă calitate la prețuri competitive. GTS evoluează cu succes către furnizarea de soluții IT&C avansate și complete de care mediul de business are nevoie din ce în ce mai mult. Sunt mândru de realizările noastre din 2013. Numai cei mai buni angajați din industrie ar fi putut contribui la atingerea lor”, a spus Danny Bottoms, CEO al GTS.
GTS Central Europe este unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicații bazate pe infrastructură din Europa Centrală și de Est. GTS deține și operează rețele extinse de fibră optică și centre de date în întreaga regiune. În Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, compania combină experiența regională cu o rețea locală extinsă pentru a oferi o gamă variată de servicii.