FashionTrends

Gina Cas: Robbie Williams, un artist expresiv cu o ţinută de scenă care lasă de dorit în turneul „Let me entertain you”

Despre Robbie Williams și concertul ce-l va ține în România la jumătatea lunii iulie, fanii vorbesc deja la superlativ, așteptarea este mare, iar încântarea pe măsură. Dar, dacă discutăm cu un profesionist, unul dintre cei care, în spatele scenei, ajută ca un spectacol să fie perfect, aflăm o părere diferită despre turul de până acum al lui Robbie Williams.

Gina Cas este născută în 1991 și este masterand al Facultăţii de Arte Decorative şi Design, Secția Modă cu specializarea: Strategii de modă şi costum. Astăzi, Gina este un fashion designer care creează costume de scenă destinate artiştilor. Se consideră unul dintre profesioniştii care contribuie, prin ţinutele create, ca prezenţa pe scenă a unui artist să reprezinte deopotrivă imaginea artistului și conceptul concertului. Recent, ea a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.

Cum a arătat până acum turul lui Robbie Williams?

„Robbie Williams  este un artist total, dar ținuta de scenă din turul “Let me entertain you” lasă mult de dorit și nu are nicio legătură cu imaginea starului.

Cât de important este pentru un artist de un asemenea calibru să fie atent la ținută – un detaliu al întregului spectacol? 

Artiștii sunt excentrici şi cu atât mai mult la o vedetă ca Robbie Williams, spiritul de frondă și creativitatea ținutei de scenă, sunt acceptate ca o manifestare excentrică. Totul este OK până aici. Problema este dacă de la excentricitate se ajunge la ceva fără cap și coadă; atunci este pur și simplu o eroare.

Concertele sunt evenimente organizate în detaliu, iar pentru artiști sunt momente în care își consolidează imaginea și exprimarea a ceea ce sunt și ce oferă publicului, pentru asta ținuta de scenă este un detaliu important în tot conceptul, răspunde Gina Cas.

Unde greşește la nivel de ținută „Let me entertain you”?

Ținutele au fost probabil gândite ca un tot unitar prin alegerea negrului dominant, dar acestea sunt banale și inexpresive pentru Robbie Williams ca star. Din punct de vedere compozițional, toată ţinuta scenică este liniară, puțin individualizantă, iar atunci când iese din previzibil, devine incoerentă. Detaliile aurii sunt specifice scenei, dar dispunerea cantitativă este nefericită, lăsând impresia unei alegeri vestimentare neatente şi ieșite din contemporaneitate.

Outfitul cu imprimeu auriu arată ca o copie din anii 70, gen David Bowie și nu are nimic de-a face cu Robbie Williams, în 2015. Deși a vrut să atragă atenția  cu abordarea unei ținute care conține fusta, ca un articol vestimentar inedit, consider că a reuşit să fie și mai puțin coerent ca linie generală şi stil, aceasta reprezentând doar un element singular într-un context vestimentar neechilibrat.

O alegere reușită ar fi fost – chiar și prin alegerea unei fuste – exagerarea formei acesteia și alăturarea unor elemente care să întregească ideea de necovenţional şi de forţă, exprimând astfel artistul. Cât despre coarnele care sugerează partea întunecată şi profană a divertismentului, cred că cei care au gândit ţinuta lui Robbie Williams puteau căuta mai multă inspirație.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button