GadgetTablete

Gadget trends: Vodafone Smart Tab III 10 by Lenovo, un must have pentru cei ce se afla la prima tableta

Aurel Netin (Lenovo) - Bogdan LerescuOperatorul de telefonie mobile Vodafone Romania a lansat azi in cadrul unei conferinte de presa noua tableta Vodafone Smart Tab III 10, realizata in colaborare cu producatorul de electronice Lenovo.

Potrivit reprezentantilor celor doua companii, Romania si Germania sunt singurele doua tari din lume in care Vodafone lanseaza noua tableta in acest moment, dupa prezentarea ei oficiala in cadrul targului de electronice de la Berlin, IFA 2013.

Noul Vodafone Smart Tab III 10 by Lenovo dispune de un ecran de 10,1” cu o rezolutie de 1200 x 800p. Tableta functioneaza cu sistemul de operare Android 4.2 si dispune de un procesor QuadCore de 1,2 GHz, alaturi de o memorie RAM de 1GB. Utilizatorii tabletei beneficiaza atat de camera frontala, de 0,3 Mp, cat si de camera principala, de 5 Mp. Tableta poate stoca in memoria interna 16 GB de documente, fotografii si filme.

Clientii serviciilor Vodafone Smart si RED pot achizitiona noua tableta si prin activarea noii optiuni Internet Combo Tab, ce aduce, pentru 9 Euro/luna, 1GB trafic suplimentar pe care il pot folosi atat pe smartphone cat si pe tablet, un SIM de date cu trafic nelimitat pentru tableta si spatiu de stocare inclus de 5GB in aplicatia Vodafone Cloud.

Desi in cadrul evenimentului am avut ocazia sa ne “jucam” si cu versiunea de 7 inch a tabletei, oficialii Vodafone au declarat faptul ca aceasta va intra pe piata in perioada imediat urmatoare.

Noua tableta este disponibila atat utilizatorilor individuali, cat si clientilor serviciilor de business, noi si existenti, la preturi ce pornesc de la 184 Euro (TVA inclus), impreuna cu abonamentul Internet Tab Plus, pe o durata de doi ani.  Utilizatorii Vodafone pot achizitiona noua tableta si in rate egale, de 10 Euro/luna, fara avans, alaturi de abonamentul Internet Tab Plus, de 12 Euro/luna.

Fara abonament, tableta este disponibila la pretul de 299 Euro (TVA inclus).

“Pentru noi, pana in acest moment, tabletele Lenovo reprezinta 90% din totalul vanzarilor de tablete comectate, adica care au SIM”, a spus Bogdan Lerescu, director in cadrul Vodafone Romania.

Potrivit reprezentantilor celor doua companii, in acest an, piata de tablete conectate ar putea ajunge la nivelul de 400.000 de device-uri vandute. La nivelul lunii iulie, tabletele vandute de operatorul telecom reprezentau circa 34% din intreaga piata locala de profil, Vodafone Smart Mini fiind cel mai bine vandut device la nivelul intregii piete autohtone.

Lenovo este o companie de tehnologie personală cu o cifră de afaceri de 34 miliarde USD şi cel mai mare producător global de computere personale, care deserveşte clienţi din peste 160 de ţări. Dedicat construirii unor computere personale şi dispozitive pentru Internet mobil de o concepţie excepţională, modelul de business al Lenovo se bazează pe inovaţie, un lanţ logistic global extrem de eficient şi pe o execuţie strategică puternică. Formată în urma achiziţionării de către Lenovo Group a fostei Divizii de Calculatoare Personale a IBM, compania dezvoltă, produce şi lansează pe piaţă produse şi servicii tehnologice fiabile, de înaltă calitate, sigure şi uşor de folosit. Linia sa de produse include legendarele computere personale comerciale marca Think şi computere pentru gama largă de consumatori marca Idea, precum şi servere, staţii de lucru şi o familie de dispozitive de internet mobil, incluzând tablete şi telefoante tip smartphone. Lenovo, o companie aflată în topul 500 Fortune, deţine centre de cercetare importante în Yamato, Japonia, în Beijing, China şi în Raleigh, Carolina de Nord.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii mobile din lume, cu aproximativ 409 milioane de clienti, la 30 iunie 2013. Vodafone are divizii in 30 de tari de pe cinci continente si peste 50 de retele partenere in intreaga lume.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button