Dublă lansare pentru JABRA la IFA Berlin. Brandul danez își consolidează poziția de lider de piață prin lansarea a 2 noi modele de căști wireless – Elite 8 Active și Elite 10.
Jabra, lider în soluții de sunet atât pentru viața de zi cu zi cât și pentru birou, lansează astăzi două noi modele premium pentru a extinde gama de căști true wireless Elite. Cele două noi modele – Elite 8 Active și Elite 10 – sunt cele mai avansate căști realizate vreodată de Jabra, cu Sunet Spațial, ANC avansată, durată optimă a bateriei și un design compact, futurist.
Jabra Elite 8 Active, testate pentru a fi cele mai rezistente căști din lume* și Elite 10, cele mai avansate căști Jabra pentru viața de zi cu zi, cu apeluri clare, confort pe tot parcursul zilei și optimizate pentru a oferi o experiență Dolby Atmos mai captivantă prin tehnologia Dolby Head Tracking (urmărirea mișcărilor capului).
- Elite 8 Active sau fost catalogate drept cele mai rezistente* căști wireless din lume conform standardului militar IP68. Mai mult, acestea beneficiază atât de tehnologia Jabra ShakeGrip™ care asigură o potrivire mai sigură și mai stabilă a căștilor în urechi cât și de tehnologia Dolby Audio® pentru o experiență audio bogată, clară și imersivă.
- Elite 10 sunt noile căști de top optimizate pentru Dolby Atmos®. Acestea beneficiază de tehnologia Dolby Head Tracking (urmărirea mișcărilor capului), realizate pentru confort pe toată durata zilei și apeluri cristaline.
Cele mai rezistente căști true wireless din lume* – Jabra Elite 8 Active
Noile vedete ale gamei Active de la Jabra, căștile Elite 8 Active, sunt pregătite să redefinescă standardele durabilității și potrivirii perfecte. Acestea au fost concepute nu doar pentru alergare sau sport, ci pentru a-și însoți consumatorii în orice călătorie, fiind suficient de rezistente să fie alături de aceștia indiferent de ceea ce aleg să facă și oriunde îi duce viața.
Căștile Elite 8 Active au trecut cu succes toate testele necesare pentru a primi Standardul Militar SUA pentru robustețea produselor electronice 810H. Aceasta înseamnă totul – de la umiditate și temperaturi ridicate până la ploaie și diferențe de altitudine. Ele sunt complet etanșe la imersiunea în apă până la 1,5 m adâncime – sunt certificate IP68, ceea ce înseamnă că sunt complet rezistente la praf și la apă, în timp ce carcasa de încărcare are clasificarea IP54 pentru a fi rezistentă la praf și stropi.
În plus, Elite 8 Active au fost supuse testelor riguroase de Coroziune Accelerată (HACT). Acest lucru înseamnă că ele au trecut prin 11 cicluri complete de testare, inclusiv prin testarea rezistenței la temperaturi de 40°C timp de 2 ore cu o umiditate de 93%, au trecut printr-un test de stropire de 15 minute cu apă sărată și printr-un test de uscare la căldură de 40°C timp de alte 15 minute, pentru a-și demonstra cu succes calitățile de rezistență la coroziune. Toate acestea în timp ce rămân bine fixate în ureche, datorită aderenței îmbunătățite oferite de tehnologia Jabra ShakeGrip™.
Dincolo de faptul că Jabra Elite 8 Active au fost catalogate drept cele mai rezistente căști true wireless din lume, noul model nu a sacrificat nici calitatea sunetului, nici estetica.
Ele sunt create pentru a stimula antrenamentele cu un sunet incredibil datorită tehnologiei Dolby Audio, care oferă un sunet realist și clar, pentru o experiență auditivă mai lungă și mai confortabilă. Tehnologia de anulare activă a zgomotului de tip hibrid adaptivă (ANC) optimizează automat performanța ANC în funcție de mediu.
Tehnologia HearThrough™ (Transparență audio) atenuează zgomotul și interferențele produse de vânt, fără însă a bloca sunetul traficului, asigurând siguranța fără a compromite calitatea sunetului.
Cu tehnologie de apel cu 6 microfoane și o plasă de protecție împotriva zgomotului de vânt, conectivitate stabilă cu ceasurile inteligente**, Google Assistant, Fast Pair, Swift Pair și funcționalitatea Spotify Tap, cu o durată a bateriei de până la 8 ore (32 de ore cu carcasa), aceste căști sunt la fel de potrivite atât pentru antrenamente cât și pentru cei care au stil de viață alert, activ atât în viața de zi de zi cât și la birou.
Caracteristici cheie ale Elite 8 Active:
- Certificate IP68, căștile sunt rezistente la praf, ermetice, rezistente la transpirație și rezistente la cădere de până la 1 metru, iar carcasa are certificare IP54, fiind rezistentă la praf și stropire
- Sunet mult mai clar amplificat de tehnologia Dolby Audio
- Tehnologia Jabra ShakeGripTM pentru o potrivire sigură, naturală
- Tehnologie ANC Hibridă Adaptivă care filtrează automat zgomotele de fundal
- Tehnologie HearThroughTM / Transparență ce atenuează zgomotul produs de vânt și alte interferențe, pentru activități în siguranță atât în interior cât și afară
- Tehnologie de apel cu 6 microfoane cu plasă de protecție împotriva zgomotului vântului
- Difuzoare de 6 mm
- Durată de viață a bateriei de până la 8 ore și până la 32 de ore cu carcasa (cu ANC activată)
- Conectivitate stabilă cu ceasurile inteligente**
- Redare cu Google Assistant, Fast Pair, Swift Pair & Spotify Tap
- Conexiune Bluetooth Multipoint
- Gata să suporte Bluetooth Low Energy (LE) & codec LC3, LC3plus cu viitoare actualizări de firmware
Elite 8 Active: Preț recomandat de vânzare €199, disponibile în România în culorile Navy și Black.
Aflați mai multe la www.jabra.com/elite-8-active
Mixul perfect de confort, claritate și sunet Dolby Atmos cu detalii incredibile – Jabra Elite 10
Căștile de top Elite 10 de la Jabra promit cea mai bună combinație de confort, sunet și apeluri, oricând și oriunde, atât la birou, cât și în afara lui. Jabra Elite 10 oferă o experiență cu adevărat captivantă și sunt primele căști Jabra care beneficiază de tehnologia Dolby Atmos împreuna cu Dolby Head Tracking (urmărirea mișcărilor capului).
Aceasta tehnologie se referă la o caracteristică inovatoare dezvoltată de Dolby, care urmărește mișcarea capului utilizatorului pentru a păstra sunetul într-un mod constant, chiar și atunci când utilizatorul se mișcă sau schimbă poziția capului, permițând o experiență mai naturală a sunetului. Tehnologia “Dolby Head Tracking” îmbunătățește experiența auditivă, permițând sunetului să rămână aliniat cu poziția perceptuală a ascultătorului, ceea ce creează o senzație de imersiune și naturalețe sporită a calității sunetului.
Javier Foncillas, Vicepreședinte Parteneriate Comerciale & Vânzări Globale al Dolby Laboratories, a declarat: “Inovațiile Dolby au redefinit modul în care divertismentul este creat și experimentat de consumatorii din întreaga lume. Împărtășim pasiunea și ambiția Jabra pentru calitate, iar combinația noii game de vârf Elite împreună cu cele mai recente inovații audio Dolby, precum tehnologia Dolby Head Tracking și Dolby Audio, sunt o potrivire perfectă.”
Combinația dintre Dolby Head Tracking împreună cu conținutul Dolby Atmos amplifică în continuare sunetul cu detalii incredibile și claritate pentru o experiență de ascultare Dolby Atmos memorabilă.
Jabra Elite 10 elimină, de asemenea, zgomotele puternice din jur cu ajutorul tehnologiei de Anularea Activă a Zgomotului (ANC) Avansată™ de la Jabra. Această tehnologie ANC extrem de eficientă se ajustează automat în funcție de mediul înconjurător. Acest lucru se realizează prin unde infrasonice care măsoară canalul auditiv și algoritmi care detectează scurgerile de zgomot și condițiile de vânt. Ca rezultat, căștile vor trece automat la cel mai înalt nivel de anulare a zgomotului în medii mai zgomotoase și vor reduce nivelul în medii mai liniștite.
Proiectate pornind de la feedback-ul consumatorilor legat de potrivirea perfectă în urechi a căstilor Elite 7 Pro și confortul sporit oferit de câștile Elite 85t atunci când sunt purtate pe durata întregii zile, Elite 10 este prima din gama de căști true wireless Jabra care oferă tehnologia Jabra ComfortFit pentru o potrivire naturală și aerisită, datorită designului său semi-deschis care eliberează presiunea din canalul auditiv, permițând utilizatorilor să se deplaseze și să comunice în confort. Fiecare suprafață ce atinge urechea este confecționată din silicon moale pentru o potrivire perfectă, ceea ce înseamnă confort sporit chiar și atunci când sunt purtate o zi întreagă. Aceste căști sunt, de asemenea, proiectate pentru a se potrivi cu o varietate mai mare de forme și mărimi ale urechilor decât până acum.
Noile căști Elite 10 sunt complet echipate cu tehnologia de apel cu 6 microfoane pentru apeluri cristaline, o baterie care durează până la 6 ore (27 de ore cu carcasa), inclusiv o carcasă prietenoasă pentru buzunar, optimizată pentru încărcare wireless, conexiune Bluetooth Multipoint, asistență vocală hands-free și conectare ușoară.
Caracteristici cheie ale Elite 10:
- Optimizate pentru Dolby Atmos cu tehnologia de urmărire a capului Dolby Head Tracking, care oferă o experiență și mai captivantă a sunetului în Dolby Atmos
- Tehnologie Jabra ComfortFit pentru o potrivire naturală și aerisită, cu design semi-deschis pentru a elibera presiunea asupra urechii
- Tehnologie de apel cu 6 microfoane și algoritmi avansați pentru o claritate mai bună a apelurilor în orice mediu
- Tehnologia de Anularea Activă a Zgomotului (ANC) Avansată™ de la Jabra, care blochează de două ori mai mult zgomotul decât ANC-ul standard Jabra
- Tehnologie HearThrough/Transparență cu reducerea zgomotului vântului
- Baterie care durează până la 6 ore (27 de ore cu carcasa) cu ANC activat, inclusiv o carcasă prietenoasă pentru buzunar, optimizată pentru încărcare wireless
- Clasificare IP57
- Conexiune Bluetooth Multipoint
- Asistent vocal hands-free, Fast Pair, Swift Pair, redare Spotify Tap
- Gata să suporte Bluetooth Low Energy (LE) & codec LC3, LC3plus cu viitoare actualizări de firmware
Elite 10: Preț recomandat de vânzare €249, disponibile în România în culorile Cocoa, Titanium Black și Gloss Black.
Aflați mai multe la www.jabra.com/elite-10
Calum MacDougall, SVP Jabra, a declarat: “Jabra a avut succes identificând nevoile utilizatorilor și aplicând apoi capacitățile noastre unice de inginerie audio pentru a satisface aceste nevoi. Pentru Elite 10, ne-am concentrat pe confort, apeluri cât mai clare și performanța muzicală, pentru a satisface necesitatea de utilizare pe tot parcursul zilei, de la muzică până la întâlniri de birou. Pentru Elite 8 Active, satisfacem nevoia utilizatorilor de a fi încrezători în utilizarea căștilor lor, indiferent unde se află, de la muncă până la antrenamente sportive”.
———————————————————–
*Consultați Jabra.com/claims pentru mai multe detalii.
**Compatibil cu ceasuri inteligente care suportă profile Bluetooth HFP, A2DP și AVRCP.
Jabra este un brand de top la nivel mondial în soluții audio și video, soluții create pentru a oferi confort și calitate consumatorilor, atât în viața de fiecare zi și cât și în mediul de business. Mândri să facem parte din Grupul GN, suntem angajați să aducem oamenii mai aproape unii de alții sau de ceea ce este important pentru ei. Excelența Jabra are la bază cei 150 de ani de pionierat în cadrul grupului GN. Acest lucru ne-a permis și ne permite să creăm atât instrumente integrate care să ajute profesioniștii din zona de business să lucreze mai productiv de oriunde cât și câști și wireless, care permit consumatorilor să se bucure mai bine de apeluri, muzică și divertisment.
GN, fondat în 1869, operează în 100 de țări și aduce inovație, fiabilitate și ușurință în utilizare. GN are peste 7.500 de angajați și în 2022 a raportat o cifră de afaceri anuală de 18,7 miliarde DKK. GN Audio a raportat o cifră de afaceri anuală de 12,5 miliarde DKK.
GN aduce oamenii mai aproape și este listat la Nasdaq Copenhaga.