Going OutLife&Style

dabeef, locul unde poți testa steak-uri de calitate în București

Proaspăt inaugurat, dabeef poate să devină rapid o nouă destinație de experiential dining în București dacă își pune la punct câteva din dish-urile aflate în meniu. Noi i-am trecut pragul și ne-a plăcut, în mare, ce am degustat aici.

Altfel spus, dacă vrei să deguști o carne de vită bună și preparată ca la carte, dabeef este locul pe care nu trebuie să îl ratezi. Recent, ne aflam într-un scurt raid prin zona Floreasca și am zărit noul local. Am intrat, ne-am așezat și am cerut un meniu. Spreaduri mediteraneene, burger cu topping de foie gras, brânză coaptă și, bineînțeles, fripturi de vită sunt doar câteva dintre deliciile culinare pe care le găsești în meniu și le poți testa în noul restaurant dabeef.

Ca o scurtă introducere, restaurantul este amplasat pe Calea Floreasca 111-113 și din meniu am observat că are … potențial. Acesta poartă amprenta bucătarilor-șefi Daniel Andrieș și Iosif Ștefănescu, ambii cu peste 20 de ani experiență în gastronomie.

Mai mult chiar, la o primă privire am văzut că dabeef dezvăluie o gamă foarte variată de cărnuri, de primă calitate, preparate delicioase și arome apetisante din toate colțurile lumii.

Restaurantul are o capacitate de 66 de locuri și prezintă un design de inspirație urbană. Bucătăria și barul deschise, tavanul cu elemente din lemn natural și oglinzile de dimensiuni mari propun un dialog vizual între elementele principale de decor, zona de bucătărie și clienți.

Și, totuși, am zis să nu ne entuziasmăm chiar așa din start, iar după ce am aruncat o privire de ansamblu a noului local, am cerut câteva indicații despre unele preparate.

Am comandat un starter compus din 4 spreaduri mediteraneene: Humus, Tabbouleh, Tzatziki, Tirokafteri, dar și calamari prăjiți, cu sos aioli. Toate, servite cu pâinea casei. Caldă și gustoasă. Am zis să ne deschidă apetitul pentru ce va urma. Beef… cât cuprinde.

În timp ce așteptam să primim comanda, am mai spicuit câte ceva din meniu. Și așa am observat că secțiunea Urban Food reinterpretează rețete autentice și specifice bucătăriilor din Asia, Europa și America. Astfel, călătoria aromelor te poartă în China, India, bazinul mediteranean și America de Sud.

Cei care iubesc burgerii au trei variante, după gust, pe care le pot personaliza cu topping-uri delicioase:  brânză topită în stil raclette – o reinterpretare a rețetei elvețiene, creveți marinați sau un divin amestec picant de ceapă, aromatizat cu ierburi.

Revenind la beef, indiferent de ce alegi din selecția de fripturi, vei savura o carne de calitatea, macerată și gătită pe cărbune. Chiar în fața ta. După ce ne-am bucurat de show-ul prezentat, am pus furculițele la treabă. Și, da. Recunosc. Ne-a plăcut friptura de vită. Bine macerată, pregătită exact cât trebuie pentru a ți se topi în gură. Unde mai pui că sosurile și garniturile servite au rolul de a pune și mai mult în evidență deliciul preparatului.

Pentru cei pretențioși, dar care nu vor o friptură de vită, există în meniul dabeef și trei feluri de supe, paste și risotto, pește, fructe de mare, dar și deserturi. Noi am încercat cheesecake-ul, dar și tarta cu mere și înghețată. Nu putem spune că deserturile ne-au dat pe spate și de aceea credem că aici mai e ceva de lucru. Dar, totuși, intrasem în restaurant pentru fripturile de vită, iar acestea și-au primit laudele.

Pe scurt, dabeef este un alternative steakhouse cu un meniu bogat. Restaurantul unui început de zi liniștit, al unui prânz care te va inspira, dar și locul perfect pentru o cină relaxantă cu prietenii sau familia. De la salate, la fripturi gustoase și chiar până la deserturi (unde mai este un pic de lucru, am zice noi), meniul-experiență îți propune să fii deschis și să te bucuri de o călătorie culinară internațională.

Noi îți recomandăm să îi treci pragul și să ne spui apoi cum au fost preparatele degustate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button