Unii aleg izolarea ca metodă de relaxare sau de regăsire personală. Puțini însă o văd ca pe o oportunitate. Există nenumărate efecte negative pe care izolarea socială și izolarea extremă le pot avea asupra minții și a corpurilor noastre susține Georgiana Spătaru, psiholog și facilitator de dezvoltare personală.
De ce este atât de complicat să trăim în izolare? Pentru că suntem ființe sociale. Asta în primul rând. Iar felul în care ne raportăm la noi prin intermediul celor din jur ne ajută să ne reperăm emoțional. Așteptăm confirmări, ne ajută un gest frumos, o vorbă spusă la momentul potrivit, o îmbrățișare lungă, un zâmbet. Suntem dependenți de oameni, așa cum suntem de aer.
Ce facem totuși când apar gândurile negative? Important e să nu lăsăm această stare să ne conducă, ci să știm să deținem controlul, să ne dorim să rămânem pozitivi. Să găsim potențial în timpul liber pe care-l avem la dispoziție și să-l fructificăm pentru starea noastră de bine.
Atunci când suntem în situații noi de viață, în perspective pe care nu le-am mai gestionat în trecut, mintea noastră emite de pe undele gamma ale creierului. Această Corona-criză este o astfel de situație! Așa că acum e momentul tău! Folosește-ți toate resursele personale – talentele, atitudinile deja formate, abilitățile și cunoștințele – pentru a genera soluții noi, pentru a trece cu bine peste perioada de izolare!
- Îmbrățișează tehnologia!
Acum, mai mult ca oricând, tehnologia ne salvează! După circa trei săptămâni petrecute de bună voie în izolare, dar având acces la comunicarea liberă cu ceilalți, prin intermediul tehnologiei, o persoană poate să simtă o conexiune mai personală cu ceilalți, o apreciere mai mare pentru viață și o concentrare mai bună, fiind, în general, poate chiar mai fericit decât înainte.
Reconectarea cu alți oameni poate reduce singurătatea și ne poate ajuta să ne readucem la o sănătate mentală și fizică bune. Așadar, poate e momentul pentru un apel video cu un prieten drag, cu părinții sau cu colegii de muncă, ce spuneți?
- Dansează, cântă și visează!
Cea mai importantă resursă din viața noastră suntem noi! Poate sună exagerat să ne dorim să cântăm, să dansăm, să visăm, însă pentru mintea umană, e fabulos! Măcar câteva minute pe zi să ne acordăm viețile la starea de bine, că în rest suntem oricum conectați la realitatea actuală.
Să fim egoiști măcar puțin, pentru că ne datorăm o minte vie, sănătoasă, limpede. Să ne gândim la cum va fi după ce se încheie această criză, să atragem pozitivismul, să ne imaginăm cum ne vom revedea cu toți cei dragi și cum ne vom relua activitățile. Ne face bine să ne descătușăm emoțiile, sa dansăm cu copiii noștri prin casă, să cântăm împreună cu ei, să nu ne lăsăm acaparați de situația momentului într-atât încât să uităm de lucrurile simple, care ne bucură.
- Nu uita de sport!
Se încadrează aici și dansul, menționat mai sus, însă putem mai mult. Sportul ne ajută inimaginabil de mult să trecem prin această perioadă, ne ajută să rămânem echilibrați fizic și mental, așa că nu omiteți să faceți mișcare zilnic! Sunt atât de multe opțiuni de a face asta, cursuri online, coaching pe Youtube, LIVE-uri pe Facebook sau pe Instagram cu sesiuni de mișcare ținute de traineri specializați. Profitați și luați-vă astfel doza de energie zilnică.
- Nu renunța la rutina zilnică!
Imaginează-ți că e o nouă zi și trebuie să te pregătești să pleci la birou. Fă asta, îmbracă-te ca și cum ai ieși din casă. Haina nu-l face pe om, dar îi dă starea! Păstrează-ți rutina zilnică și mai departe de atât – ia-ți timp pentru muncă fix cum ai fi făcut-o și dac-ai fi mers la birou, fă pauze de câteva minute să te relaxezi, ia prânzul conform programului, nu renunța la nimic din ce făceai înainte și îți făcea bine, pentru că numai așa te vei putea mobiliza să treci peste perioada de izolare.
- Acum e, mai mult decât oricând, despre tine!
Dacă ai norocul să faci o muncă pe care o iubești, să ai o pasiune care îți înalță inima și trăiești și din bucuria pe care o împărtășești făcând asta, nu te opri!
Ia perioada aceasta ca pe ceva ce-ți doreai demult. Nu aveai timp să citești? Acum ai! Nu aveai timp să îți dezvolți un hobby sau anumite cunoștințe, fă-o acum. Nu vei ști când trece timpul, nu te vei mai gândi că ești departe de ai tăi sau că n-ai ieșit de multă vreme din casă. Nu e cazul să fii plictisit, impune-ți asta. Acum e, mai mult decât oricând, despre tine!
Georgiana Spătaru este de profesie psiholog, iar în ultimii ani s-a dedicat ca facilitator de formare personală și coach, unei nișe deosebite: căutarea fericirii. Astfel, a creat mai multe programe de dezvoltare emoțională și spirituală, printre care cursurile C.R.E.S.C. (Curs de Relaționare Emoțională si Spirituală pentru Copii) și a înglobat crezul ei în conceptul Exerciții de Fericire.