Promenada Mall vrea să reinventeze experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Acestea sunt cuvintele pe care le-au rostit investitorii la inaugurarea noului mall din Capitală, centru comercial situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. Noi am fost printre primii la fața locului și am tras câteva cadre înainte de deschiderea oficială.
Dezvoltat de Raiffeisen evolution, centrul comercial Promenada îşi va deschide porţile pentru public mâine, 17 octombrie 2013, la intersecția dintre Calea Floreasca, Șoseaua Pipera și Bulevardul Barbu Văcărescu. Promenada se distinge prin arhitectură avangardistă, ce oferă vizitatorului senzația că face un pas în viitor. Cu ajutorul luminii naturale, a liniilor curbe și a multitudinii de culori, Promenada devine un spațiu contemporan, în care consumatorul se poate relaxa și își poate petrece timpul liber.
Cele 140 de magazine ale centrului comercial aşteaptă, pentru început, un număr mediu zilnic de 25.000 de vizitatori, acesta urmând să atingă 30.000 în perioada de operare.
Este un proiect unic în România, rezultatul muncii unei echipe impresionante de peste 1.000 de profesioniști, care și-au unit talentul și implicarea, astfel încât Promenada să-și deschidă, mâine, porțile pentru public, având o imagine pe care vă invităm, astăzi, să o descoperiţi. Le mulțumim tuturor pentru ceea ce au construit, astfel încât Promenada să redefinească, din 17 octombrie, reperele în design, în experiență de shopping și în petrecerea timpului liber, devenind astfel o atracție nouă și iubită de bucureșteni.“
Markus Neurauter, Managing Director, Raiffeisen evolution
Prin amplasarea în inima noului centru de business şi lifestyle al Bucureştiului, în apropierea stației de metrou Aurel Vlaicu, Promenada se adresează angajaţilor companiilor ce îşi desfăşoară activitatea în multitudinea de clădiri de birouri aflate în proximitatea centrului comercial, dar şi rezidenţilor din partea de nord a Bucureştiului. Totodată, accesul extrem de facil către noul centru comercial, asigurat de stația de metrou din proximitate, va atrage, cu siguranţă, vizitatori din toate colţurile Capitalei.
Construcția centrului comercial Promenada a necesitat o investiție de peste 130 de milioane EUR, urmare a atenției deosebite pe care am acordat-o calității construcției, prin utilizarea unor materiale moderne, care să imprime proiectului amprenta unei noi generații de centre comerciale. Odată cu lansarea Promenada finalizăm o investiție totală de aproximativ 300 de milioane EUR, realizată în economia românească într-o perioadă de criză și concretizată prin trei proiecte “state of the art”: clădirile de birouri Sky Tower și Floreasca City Center Office și centrul comercial Promenada, primele două dezvoltări de office fiind deja vândute cu succes.“
Gerald Beck, Managing Director, Raiffeisen evolution
Noul centru comercial Promenada este organizat pe șase niveluri. Primele două etaje subterane (-3 și -2) vor fi destinate parcării care va cuprinde 1.300 de locuri, iar următoarele patru niveluri (din demisol și până în etajul 2) vor găzdui zona comercială, cu o suprafață închiriabilă de 35.000 de mp. Accesul în Promenada, atât cel pietonal, cât și cel auto, se poate face din ambele artere rutiere – Calea Floreasca și strada Barbu Văcărescu. De asemenea, la ambele intrări există parcări pentru biciclete cu o capacitate de 150 de locuri.
Design-ul avangardist este semnat de către biroul românesc de arhitectură B23T, iar execuția proiectului a fost realizată de constructorul Strabag, în calitate de antreprenor general. Activitatea de închiriere a fost realizată împreună cu agentul exclusiv Krammer&Wagner.
VEZI SI:
Tchibo aduce în România un magazin cu un concept unic
LEGO deschide primul magazin mono-brand din Romania in Promenada Mall
Flanco își mută vedeta în Promenada Mall
Clujenii de la Chic Ville investesc 250.000 de euro într-un magazin în Promenada Mall
Un retailer danez își deschide magazin în Promenada Mall – galerie foto
IL PASSO a investit peste 130.000 de euro într-un magazin în Promenada Mall
Deichmann deschide al 9-lea magazin din Bucurestii, în Promenada Mall
Elementul definitoriu care aduce o noutate absolută pe piața centrelor comerciale este terasa situată la ultimul etaj. Întinsă pe o suprafaţă de 7.000 mp, aceasta a fost gândită pentru a oferi un spaţiu de relaxare în aer liber pe toată durata anului. Inspirată din celebrele grădini japoneze, terasa va găzdui pe durata sezonului cald un spaţiu dedicat evenimentelor, unde vor fi organizate expoziţii, reprezentaţii de teatru, concerte şi proiecţii de film, precum şi spaţii de joacă dedicate celor mici. În timpul iernii, aceasta se va transforma într-un patinoar în aer liber, iar în preajma sărbătorilor vor fi organizate târguri de Crăciun, evenimente ce vor încerca să aducă la București atmosfera boemă a marilor târguri din capitalele europene.
Promenada este primul centru comercial din România certificat la nivel internaţional drept „clădire albastră” (blue building), însemnând că în dezvoltarea ei a fost luat în calcul întregul ciclu de viaţă al construcţiei. Societatea Germană pentru Construcții Durabile, DGNB, a certificat Promenada cu calificativul „Gold“, calificativ ce reprezintă un indice de performanță de peste 80% pentru șase criterii: calitatea (atât în ceea ce privește mediul, cât și din punct de vedere economic), criteriul socio-cultural, cel funcțional, cel tehnic, criteriul procesului și al amplasamentului.