
Constantin Popovici și Cătălin Preda sunt pregătiți pentru un nou sezon din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Lupta pentru trofeul King Kahekili începe de la zero. 4 etape pe 3 continente și doi români pregătiți să sară din nou pentru aur în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving.
Au mai rămas doar 50 de zile până la startul unui nou sezon în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving, iar România va avea și anul acesta doi reprezentanți în cea mai spectaculoasă competiție de sărituri în apă de la mare înălțime din lume.
Filipine, Italia, Bosnia și Herțegovina și Statele Unite ale Americii sunt țările gazdă ale celor patru etape incluse în calendarul din 2025 al Seriei Mondiale, iar Constantin Popovici și Cătălin Preda sunt pregătiți să se lupte din nou pentru trofeul King Kahekili.
În întrecerea masculină, săriturile în apă sunt programate de la o înălțime de 27 de metri, de aproape trei ori mai mult decât în competiția olimpică, iar înainte de intrarea în apă sportivii ating o viteză de peste 85 km/h. O săritură durează mai puțin de 3 secunde, iar forța pe care o resimte un sportiv la intrarea în apă este de 2 – 3 G.
Constantin Popovici, campionul Seriei Mondiale în 2023 și vicecampion în 2024, va fi unul dintre cei 8 săritori permanenți la fiecare etapă. În plus, sportivul român a participat cel puțin o dată la toate rundele incluse anul acesta în calendar.
„Este o perioadă scurtă între ultima etapă de anul trecut și prima din noul sezon așa că mă concentrez pe antrenamente. Înaintea sezonului trecut nu am avut cea mai bună perioadă de pregătire, am avut și mai multe accidentări, dar acum totul a mers bine și vreau să încep în forță. În afara antrenamentelor de acasă mai am programat un cantonament în China, chiar înaintea etapei din Filipine, și sunt sigur că voi fi în formă maximă la startul sezonului. Obiectivul este să am o evoluție mai bună decât în 2024 și să mă lupt din nou pentru titlu”, a spus Constantin Popovici.
Cătălin Preda a terminat sezonul 2024 pe locul 13 la general, din cauza accidentării de la Boston care l-a ținut departe de trambulină până la finalul anului, și va participa la etapele de anul acesta cu un wild card.
„Sunt într-o continuă pregătire după accidentarea din sezonul trecut care m-a scos din lupta pentru titlu. Am trecut peste acest moment și acum sunt concentrat sută la sută pe ceea ce urmează anul acesta. Obiectivul meu este să termin fiecare rundă cu un rezultat cât mai bun, iar în final să fiu pe un loc care să-mi asigure statutul de săritor permanent în sezonul următor. Sunt pregătit și aștept cu nerăbdare prima etapă”, a spus Cătălin Preda.
Sezonul 2025 din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving va începe la jumătatea lunii aprilie în Filipine, etapa din El Nido revenind în calendar după o pauză de 6 ani. El Nido este una dintre cele mai spectaculoase regiuni din Filipine, iar cei 24 de sportivi vor sări anul acesta de pe platformele amenajate, la 21, respectiv 27 de metri, pe insula Lagen.
În 2019, când etapa a fost inclusă pentru prima oară în calendarul Seriei Mondiale, Constantin Popovici a reușit să se claseze e locul secund, în spatele multiplului campion Gary Hunt.
A doua etapă se va desfășura la Polignano a Mare, în Italia, orășelul italian fiind pentru a 12-a oară gazda unei etape a acestei competiții. Săritorii de la mare înălțime vor plonja din nou în Marea Adriatică, pe 28 și 29 iunie, particularitatea rundei fiind că trambulinele sunt amenajate pe terasele unor locuințe private.
De-a lungul timpului, atât Constantin Popovici, cât și Cătălin Preda au încheiat această etapă de mai multe ori pe podium, Popovici reușind chiar să obțină aurul anul trecut, la doar câteva săptămâni după accidentarea sa de la Boston.
Și anul acesta, cei mai buni săritori de la mare înălțime din lume vor sări în apele râului Neretva de pe celebrul pod Stari Most. Etapa de la Mostar, în Bosnia și Herțegovina, se va desfășura pe 5 – 6 septembrie și aici săritorii români reușind multiple clasări pe podium, aurul din 2022 fiind cea mai bună performanță a lui Popovici.
Finalul de sezon se va desfășura la Boston, în Statele Unite, etapă la care în sezonul trecut s-au accidentat ambii sportivi români. Constantin Popovici a reușit să revină după accidentare, dar punctele pierdute aici l-au costat cel de-al doilea titlu în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving, iar pentru Cătălin Preda accidentarea a însemnat ratarea completă a sezonului 2024.
Ultima rundă se va desfășura pe 19 – 20 septembrie, iar campionii vor intra în posesia trofeului King Kahekili după patru etape care se anunță extrem de spectaculoase.
Calendar Seria Mondială Red Bull Cliff Diving 2025
11-13 aprilie – El Nido, PHI
28-29 iunie – Polignano a Mare, ITA
05-06 septembrie – Mostar, BIH
19-20 septembrie – Boston, USA