Gadget

Clienţii de ERP ai Wizrom generează venituri anuale cât 17% din contribuţia sectorului privat la PIB-ul României

youngWizrom Software a ajuns, în cei 21 de ani de la înfiinţare, unul dintre cei mai mari şi mai importanţi furnizori de soluţii ERP din România, cu clienţi sute de companii mari, medii şi mici, a căror cifră de afaceri anuală cumulată, de 16 miliarde de euro, reprezintă peste 17% din contribuţia sectorului privat la Produsul Intern Brut al României.

de Marian Crăciun

Potrivit statisticilor, aproximativ 70% din PIB-ul României este generat de sectorul privat (sursa), ceea ce înseamnă 92,82 miliarde de euro – raportat la valoarea PIB pe 2012 de 132,6 miliarde euro anunţată de către autorităţi în decembrie anul trecut.

Adrian Bodomoiu Wizrom 2smallForţa unei companii este dată de valoarea clienţilor acesteia şi noi am fost curioşi să aflăm această valoare. Am adunat cifra de afaceri a tuturor clienţilor Wizrom, aşa cum este afişată pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pe soluţiile ERP şi suma rezultată a fost peste aşteptări. Marea familie a clienţilor Wizrom Software reprezintă o forţă economică la a cărei bună funcţionare contribuim şi noi, cu soluţiile noastre”,

Adrian Bodomoiu, director general Wizrom Software.

Cifra de afaceri cumulată a clienţilor Wizrom pentru soluţiile ERP a fost, în 2011 (ultimul an listat pe mfinante.ro) de 16 miliarde de euro, reprezentând 17% din contribuţia sectorului privat la PIB-ul României pe 2012 – 92,82 miliarde de euro.

„Avem clienţi din toate domeniile de activitate: manufactură, servicii, comerţ, logistică şi distribuţie, transporturi, servicii financiare, construcţii şi agricultură. Wizrom este o companie solidă, puternică, dinamică, inovativă şi orientată către excelenţa în tehnologie şi servicii”, a spus Adrian Bodomoiu.

Cu o cifră de afaceri de 6,65 de milioane de euro în 2012, 160 de angajaţi şi peste 32.000 de licenţe instalate, Wizrom Software are un portofoliu complet de soluţii de business, ce include, pe lângă ERP, şi CRM, SFA (automatizarea forţei de vânzare), Business Intelligence, soluţii pentru retail, logistică şi distribuţie, soluţii de salarizare şi pontaj şi multe altele.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button