Ca urmare a instaurării stării de urgență și a măsurilor impuse de Guvernul român pentru a preveni raspândirea virusului Covid 19 (coronavirus), Cineplexx România va închide cele patru cinematografe pe care le operează începând din data de 18 martie până la noi reglementări.
Este vorba despre locațiile Grand Entertainment, Cineplexx Titan, Cineplexx Satu Mare și Cineplexx Sibiu, iar finalizarea cinematografului de la Târgu Mures este amânată pe o perioadă nedeterminată.
De-a lungul ultimelor două săptămâni, Cineplexx România a respectat și implementat cu strictețe măsurile de igienizare și siguranță în toate locatiile sale, punând în aplicare în timp real restricțiile transmise de autorități.
Suspendarea imediată a activității cinematografelor este o altă măsură prin care compania continuă să își asume cu seriozitate responsabilitatea socială, deoarece siguranța și sănătatea vizitatorilor și a angajaților sunt indiscutabil prioritare.