BusinessMarketing & Advertising

Cât de mult contează prima pasă câștigătoare?

Chiar dacă nu am o înălțime care să mă recomande ca un baschetbalist de profesie, trebuie să vă dezvălui că pasiunea mea pentru acest sport a fost și rămâne. Desigur, totul are o poveste. Iar începutul este întotdeauna cel mai greu. Și, totuși, vreau să știți că, am practicat acest sport timp de opt ani, iar medaliile pe care le-am luat cu echipa din Alexandria i se datorează în mare parte profesoarei mele de sport: Sandu Alina Mărgărit. Provocarea Sabinei Cornovac mă “obligă” să vă povestesc despre omul care a avut un impact în educația mea și care, ani la rând, mi-a călăuzit pașii în viață. Omul care mi-a dat prima pasă câștigătoare.

Vorbim aici de un profesor, un antrenor, un om care mi-a fost de multe ori părinte. Timp de opt ani, au fost puține zilele în care nu am călcat în sala de sport unde doamna Sandu Alina Mărgărit antrena echipa de baschet a școlii Nr.3. Îmi aduc și acum aminte cum s-a făcut selecția, iar eu, cel mai pișpirel din grupă trebuia să devin cel mai bun. Un coordonator de joc, care să ducă echipa către victorie. Și astfel, din clasa a IV-a mi-am petrecut chiar și pauzele, afară, cu mingea de baschet.

Și da, de multe ori, antrenamentele din sala de sport erau epuizante chiar și pentru niște copii plini de dorință și de energie. Și da, doamna Sandu ne reținea după orele de sport din program pentru a ne explica nouă, copiilor ei, și partea tactică și nu doar jocul cu minge de baschet. Minge, pe care, noi, cei din grupa de baschet, abia reușeam, inițial, să o manevrăm cu două mâini.

Pentru doamna Sandu, care, treptat, s-a transformat în „teacher” reprezentam o a doua familie. Iar timpul petrecut împreună a crescut odată cu vârsta și cu cele patru cantonamente pe care le făceam an de an. De menționat că pe lângă pasiunea pentru baschet ne-a oferit încrederea și mentalitatea de care aveam nevoie noi ca elevi pentru a câștiga meciuri. Iar lucrurile s-au mișcat în bine.

Treaba bună de la antrenamente s-a transformat în succes pe terenul de joc. Iar echipa condusă cu multă ambiție de pe margine de „teacher” și de pe teren de mine a câștigat campionatul local și a ajuns de multe ori în etapele superioare la nivel național. An de an am evoluat ca elevi, ca sportivi și mai ales ca oameni, iar acest lucru și datorită sfaturilor oferite în afara școlii de doamna Sandu. Am învățat că pentru a fi bun ai nevoie de multă sudoare și de sacrificii, dar mi-am dorit asta, și pot spune și astăzi: nimic nu s-a schimbat din acest punct de vedere.

Am scris aceste rânduri plecând de la lansarea celei de-a patra ediții a campaniei “Mingi în Școli” despre care v-am mai povestit aici. Un proiect în care cred, un proiect în cadrul căruia, anul trecut, au fost donate 1924 de echipamente sportive în 74 de școli de pe teritoriul României.

Campania ”Mingi în școli” se bucură de susținere prin intermediul platformei online www.mingiinscoli.ro și poate fi descoperită în hipermarket-urile și supermarket-urile din întreagă țară. Astfel, în perioada 1 august și 30 septembrie, oricine achiziționează produse din gamă Fa (cu excepția săpunului solid) va contribui la campania de susținere a micilor campioni prin dotarea școlilor cu mingi de handbal.

De asemenea, cei interesați pot să înscrie școala preferată prin completarea formularul de campanie, de la secțiunea “Înscrie o școală”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button