FashionTrendsTrends by M

București Mall – Vitan își consolidează rolul de fashion hub local

București Mall – Vitan își consolidează rolul de fashion hub local: 12 noi designeri români, prezenți în noua ediție Designers Boutique.

Designers Boutique, proiectul de referință dedicat fashion-ului autohton, inițiat de București Mall, primul centru comercial modern din România, aduce, în shop-ul dedicat de la etajul 1, un nou mix de 12 designeri români, care spun o poveste autentică despre stil și expresie locală.

În perioada 1 august-30 septembrie 2025, toți cei care vizitează mallul din inima capitalei vor putea explora creații care impresionează prin stiluri variate, identitate creativă și personalitate autentică, de la accesorii chic la obiecte vestimentare originale.

Selecția acestei ediții reunește nume deja cunoscute, dar și noi voci din zona modei românești: Couture de Marie, Gabriela Atanasiu, Innes Atelier, Muna, Vanilla Days, Noria Anis, concept A trois, Pălăria Dădârlat, Clipe- Parfumul momentelor ce rămân, MicaCera, IUnique și MonQ Design. Fiecare dintre aceștia aduce în prim-plan colecții actuale, croieli originale și accesorii rafinate, cu un accent pus pe sustenabilitate și producție locală.

Designers Boutique, inițiativă lansată de București Mall în 2018, a devenit o platformă strategică de vizibilitate pentru designerii locali, consolidând mallul ca spațiu de susținere, validare și lansare comercială pentru brandurile românești din zona fashion, beauty & lifestyle. Proiectul rămâne un pilon important în promovarea modei “made in Ro”, oferindu-le creatorilor locali nu doar un spațiu de expunere, ci și oportunitatea de a interacționa direct cu publicul larg, într-un cadru autentic de retail offline.

Până în prezent, peste 250 de branduri au fost prezente în Designers Boutique, iar ediția din august-septembrie 2025 continuă să ofere această rampă de acces către publicul larg, într-un mediu conectat la tendințele contemporane din retail.

Prin această inițiativă, București Mall contribuie și la dezvoltarea unei industrii de modă sustenabile, cu ADN local. Mallul devine astfel un hub creativ urban, unde designul românesc este valorizat și integrat în viața de zi cu zi a consumatorului.

Povestea Designers Boutique se scrie cu pasiune și dedicare, în București Mall, unde creațiile românești își găsesc loc în inima orașului și a celor care le poartă cu mândrie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button