BusinessHR & JobsMarketing & Advertising

Brutăriile Paul, KFC și Pizza Hut angajează peste 100 de persoane pentru noile locații din ParkLake

Brutăriile Paul caută peste 30 de persoane care să se alăture unei echipe nou formate ce va deservi noua locație din centrul comercial ParkLake. În paralel și lanțurile de restaurante KFC și Pizza Hut au disponibile peste 70 de posturi în noile locații pe care le vor deschide la 1 septembrie, odată cu inaugurarea centrului comercial ParkLake din sectorul 3 al Bucureștiului.

Cei interesați de un loc de muncă la brutăriile Paul pot opta pentru posturile de casier sau lucrător în bucătărie, la KFC pentru posturile de casier sau bucătar, iar cei care doresc un loc de muncă în cadrul Pizza Hut, pot alege fie posturi de ospătar, fie joburi în bucătărie.

Toți noii angajați beneficiază de instruire practică în restaurante, realizată de personal autorizat, cât și de training-uri online, sub formă de cursuri și teste. Toate acestea vin în sprijinul celor care nu au experiență anterioară pe un post similar, fiind facilitată în acest fel integrarea lor în echipă, cât și o mai bună înțelegere a atribuțiilor.

Cei care doresc să aplice pentru un post în noile locații KFC și Pizza Hut trebuie să știe că cele două lanțuri de restaurante oferă o serie de beneficii, precum posibilitatea de a obține un post fără experiență prealabilă,  bonus de fidelitate sau creșteri salariale corelate cu vechimea.

KFC

Un alt plus îl constituie programul flexibil, care poate fi adaptat conform necesităților fiecăruia. Aceștia pot opta fie pentru program full time, fie part time de patru sau șase ore, fie pot lucra doar în weekend (vinerea, sâmbăta și duminica).

ParkLake, complexul comercial amplasat lângă Parcul Alexandru Ioan Cuza, își va deschide porțile chiar pe 1 septembrie 2016 și va cuprinde aproximativ 200 de magazine și restaurante, printre care un restaurant KFC și unul Pizza Hut.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button