Going OutLife&Style

Avenor College oferă 6 burse integrale pentru studiile liceale

Foto Avenor (1)Liceul Avenor dă startul perioadei de înscriere în programul de burse integrale pentru liceu, oferite elevilor care doresc să își dezvolte atât latura academică, cât și gândirea antreprenorială, într-un sistem educațional  britanic.

Acreditat de Cambridge International Examinations – una dintre cele mai importante instituții internaționale din domeniul educației – liceul Avenor oferă șase burse pentru cei patru ani de studiu.  Bursele vor fi acordate elevilor de 14 – 15 ani care fac dovada că în ultimii doi ani de studiu au avut rezultate excepționale la nivel academic și o implicarea extrașcolară importantă. Taxa de școlarizare anuală la liceul Avenor este de 10.500 de euro.

“Dincolo de zona academică, cursurile liceului nostru se concentrează pe dezvoltarea abilităţilor de  antreprenoriat ale elevilor, pe acele calități care le vor facilita accesul către marile universități din lume și care le vor oferi resorturile să fie lideri în profesiile pe care și le vor alege. Exact asta vrea să transmită și programul de burse, că suntem susținătorii elitelor de mâine”

Diana Segărceanu, director executiv Avenor College

Admiterea în programul de burse va fi făcută pe bază de portofoliu. Dosarul viitorului bursier trebuie să includă certificatul de competență pentru limba engleză dovada rezultatelor academice remarcabile atât pentru elevii din sistemul românesc de învățământ, cât și pentru elevii din școlile internaționale documente care să ateste participarea la activități extracuriculare – concursuri vocaționale, implicare în viața comunității, scrisori de recomandare din partea profesorilor scrisoare de intenție din partea elevului. Continuitatea și reînnoirea burselor va depinde exclusiv de rezultatele și comportamentul elevului.

Preocuparea principală a echipei Avenor va fi pregătirea elevilor pentru studiile superioare prin predarea modulelor de business, enterprise, global perspective şi community service ca materii obligatorii pentru toţi elevii, alături de clasicele istorie, matematică biologie și limbi străine.

Liceul internațional Avenor va oferi două etape de studiu: IGCSE International General Certificate of Education (Certificatul internațional general de educație) și Examenele Advanced AS și A2.

 „Îi ajutăm pe elevii noștri să-și dezvolte curiozitatea și pasiunea permanentă pentru învățare. Astfel, îi pregătim atât pentru viață, dar și pentru universitățile internaționale de top. Concepute riguros și responsabil de specialiști în domeniu, programele liceului Avenor College reflectă ultimele cercetări și standarde internaționale din educație”

Denise Trickett, directorul Liceului Avenor

Situat în zona de nord a Capitalei, în interiorul campusului de 4.300 mp realizat în urma unei investiții de 3,5 milioane de euro, liceul Avenor College completează portofoliul de studii al Avenor College, care oferă acum cicluri complete de învăţare, de la grădiniţă până la ciclul liceal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button