Conform unui studiu realizat de oamenii de știință de la Centrul de Cercetare în Nutriţie Umană şi Anti-îmbătrânire de la Universitatea Tufts din Boston, bărbaţii mai în vârstă şi femeile aflate la menopauză care consumă unul sau două pahare de bere pe zi pot avea oase mai puternice. Acest fapt se datorează în principal conținutului de siliciu pe care berea îl are.
Cercetătoarea Katherine L. Tucker, directorul Programului de Cercetare în Epidemiologie şi evaluare dietetică de la Jeab Mayer USDA, a declarat că berea a avut un impact mai mare asupra densităţii minerale osoase la bărbaţii în vârstă şi la femeile aflate la menopauză. Persoanele care au consumat unul sau două pahare de bere pe zi au avut cele mai bune rezultate în cadrul acestui experiment. Pentru acest studiu, echipa lui Tucker a colectat date de la 1.289 de femei aflate la menopauză, 248 de femei aflate în premenopauză şi 1182 bărbaţi. Cercetătorii au analizat datele referitoare la obiceiurile de consum ale acestora şi au comparat densitatea osoasă atât la nivelul şoldurilor, cât şi la nivelul coloanei vertebrale.
Rezultatele au arătat că bărbații care au consumat unul sau două pahare de bere pe zi au avut o densitate osoasă a șoldului cu 3 – 4% mai mare decât bărbații care nu au consumat. În cazul femeilor aflate la menopauză rezultatele arată că cele care au consumat o cantitate moderată de bere au avut o densitate osoasă a coloanei și șoldurilor cu 5 – 8% mai mare decât cele care nu au consumat deloc. Deşi, prin studiul lor, au constatat că berea poate fi benefică pentru creșterea rezistenţei osoaselor, cercetătorii avertizează că trebuie să existe un echilibru între consumul de bere și un stil echilibrat de viață.
“Nu este prima oară când se vorbește despre avantajele pe care un consum moderat de bere le poate avea pentru rezistența oaselor. Berea conţine siliciu, un compus care influențează pozitiv densitatea osoasă. Acest studiu reușește însă să clarifice aspecte care nu au fost abordate până acum, iar rezultatele obținute, per ansamblu, susțin o dată în plus faptul că un consum responsabil de bere are beneficii importante pentru organismul uman”, declară Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Consumul moderat de bere trebuie completat de un stil de viață sănătos și o alimentație corespunzătoare, ne atrag atenția membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. Este considerat consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei cu o concentraţie de alcool de 5%.
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriţie, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar general, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.
Infiinţat în luna decembrie a anului 2011 şi lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunității medicale şi a publicului larg.