BusinessCompaniiParenting

Afaceri de 1 milion de lei în 2019 pentru Acvatic Bebe Club, locul unde bebelușii învață să înoate

Peste 2.500 copii cu vârste între 4 luni și 4 ani au beneficiat în 2019 de cursurile de educație acvatică de la Acvatic Bebe Club, generând afaceri de peste 1 milion de lei, o creștere cu 10 procente față de anul precedent. Aproape 30% din cifra de afaceri provine de la salina amenajată special pentru copii în incinta clubului. 

Conștientizarea riscurilor de înec în cazul copiilor, precum și căutarea de alternative de petrecere a timpului liber pentru cei mici sunt principalele motive care au dus la creșterea numărului de copii care au frecventat cursurile Acvatic Bebe Club, unul dintre puținele cluburi la nivel național dedicate educației acvatice a bebelușilor. Peste 25% dintre clienții din 2019 au venit prin recomandări ale clienților mai vechi, iar cel mai solicitat abonament a fost cel de 12 ședințe, cu o valoare medie de 2.100 de lei.

Observăm o dinamică diferită a pieții care vine în special din zona părinților, tot mai informați și mai dornici să ofere copiilor experiențe de calitate, dar și utile, de care se vor bucura toată viața. A contribuit la creșterea aceasta și faptul că oferim o primă ședință gratuită, în care părinții văd exact ce ar face copilul lor la ora de educație acvatică, au contact direct cu instructorul dedicat și li se explică pe larg metodele și beneficiile unei astfel de activități, Peste 15% dintre clienții din 2019 au revenit la noi, atunci când a apărut al doilea sau al treilea copil în familie. Cei mai mulți frecventează cursurile de educație acvatică timp de 12-18 luni, în general până la limita de vârstă acceptată de club, a precizat Carmen Dumitru, fondator și director de dezvoltare Acvatic Bebe Club.

60% dintre copiii care participă la lecțiile de educație acvatică au vârste între 4 și 36 luni, mai mult de jumătate având până în 2 ani. 22% dintre copii continuă lecțiile în medie 2 ani. Lunile preferate pentru a începe cursurile ABC sunt aprilie și iulie în cazul copiilor cu vârsta peste 2 ani, astfel încât copiii să fie pregătiți pentru vacanța de vară, respectiv septembrie în cazul copiilor cu vârsta de până la 2 ani, când părinții caută metode alternative pentru petrecerea timpului liber odată cu schimbarea anotimpurilor. Specificul cursurilor Acvatic Bebe Club este de predare 1 la 1, fiecare cursant având un instructor dedicat.

Pentru 2020, clubul de educație acvatică vizează o creștere de 15% a cifrei de afaceri, dar și o extindere la nivel local și național.

Tot mai multe construcții rezidențiale beneficiază de pisicină, iar acest lucru se reflectă și în cerere. Ne dorim să ne extindem cu încă un club în București, cel mai probabil în zona de Nord, însă vizăm și Cluj-Napoca, unde există o piață în ascensiune, iar factorii diferențiatori ai Acvatic Bebe Club se încadrează în cererea pieții, a mai precizat Carmen Dumitru.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button