Life&StyleAuto & MotoGoing Out

Cum se organizează Turul Ciclist al României

Cum se organizează Turul Ciclist al României, una dintre cele mai prestigioase competiții cicliste din Sud-Estul Europei.

Peste 800 de kilometri, 5 etape, 9 orașe gazdă și o caravană care se întinde pe 3 kilometri. Pentru spectatori, o etapă din Turul României înseamnă plutonul care trece în viteză și atmosfera de la sosire. În spate, însă, stă o operațiune logistică uriașă: 12 luni de pregătiri, zeci de instituții implicate și sute de oameni mobilizați zilnic.

Turul României 2026, eveniment organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, în calitate de partener co-organizator, marchează o premieră istorică: pentru prima dată din 1934, startul oficial se dă în afara țării, la Chișinău. Evenimentul începe pe 8 septembrie cu ceremonia de prezentare a echipelor, iar competiția are loc între 9 și 13 septembrie, pe un traseu de 800 km care trece prin Chișinău – Ungheni – Iași – Piatra-Neamț – Băile Balvanyos – Brașov – Ploiești – București.

Potrivit organizatorilor, desfășurarea unei curse cicliste presupune gestionarea unei infrastructuri mobile de mari dimensiuni. Pentru ediția din acest an, datele operaționale ale organizării includ:

  • 12 luni de pregătire pentru 6 zile de eveniment.
  • 5 etape și peste 800 km de traseu competițional.
  • 170 de sportivi din 25 de echipe
  • >350 de persoane în caravana oficială (arbitri UCI, mecanici, personal medical, media, voluntari).
  • >250 de oameni implicați direct, zilnic, pe teren.
  • >100 de vehicule oficiale (mașini de echipă, ambulanțe, motociclete de siguranță, camioane logistice). Aliniată complet, caravana măsoară până la 3 km.

Complexitatea operațională reiese și din datele ediției precedente (2025), când organizarea a presupus închirierea a 1.200 de camere de hotel, consumul a 7.800 de litri de apă și 7.250 de litri de combustibil, alături de montarea a peste 7.000 de metri de garduri și bandă de protecție.

Cum se pregătește un oraș gazdă pentru primirea caravanei

Găzduirea unei etape presupune luni de analiză tehnică alături de autoritățile locale. Fiecare detaliu contează: de la starea carosabilului și amplasarea gardurilor de protecție, până la sursele de energie electrică, accesul ambulanțelor și adaptarea traficului rutier.

În săptămâna cursei, orașul se transformă rapid. Se montează porțile de start și sosire, scena, podiumul, sistemele de sonorizare, iar zonele de start și finish sunt reconfigurate pentru echipe și media. În ziua competiției, echipele de organizare sunt pe poziții înainte de răsărit.

Colaborarea cu autoritățile: Cheia siguranței pe traseu

O cursă de peste 800 km pe drumuri publice nu este posibilă fără o coordonare strânsă la nivel instituțional. Pentru fiecare etapă se lucrează în echipă:

  • Primăriile orașelor gazdă și Consiliile Județene;
  • Poliția Rutieră și Poliția Locală;
  • ISU și Serviciile Județene de Ambulanță;
  • Jandarmeria Română și administratorii de drumuri;
  • Autoritățile din Republica Moldova (pentru prima etapă).

Program și traseu Turul Ciclist al României

  • 8 septembrie – Prezentarea Echipelor – Chișinău
  • 9 septembrie – Etapa 1 – Chișinău – Ungheni
  • 10 septembrie – Etapa 2 – Iași – Piatra Neamț
  • 11 septembrie – Etapa 3 – Piatra Neamț – Băile Balvanyos
  • 12 septembrie – Etapa 4 – Brașov – Ploiești
  • 13 septembrie – Etapa 5 – Circuit București

Programul complet și traseul integral al Turului României 2026 sunt disponibile pe  www.turulromaniei.ro. Spectacolul ciclist va putea fi urmărit în direct la TV pe Prima Sport, precum și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România, iar rezumate zilnice vor fi difuzate de TVR.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button