TravelTrends

Wizz Air: Ce opțiuni au pasagerii cu zboruri afectate de perturbări!

Wizz Air vine cu clarificări pentru pasagerii ale căror zboruri au suferit, în ultima perioadă, întârzieri semnificative sau anulări. Compania susține că depune permanent eforturi pentru a crește eficiența operațiunilor și reafirmă, de asemenea, că face tot ce îi stă în putință pentru a evita orice perturbare a operațiunilor.

Wizz Air reamintește pasagerilor că, în cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.

În cazul anulărilor, pasagerii au aceleași opțiuni de reprogramare sau rambursare, pe care le pot accesa online. Pasagerii afectați de anulări își pot reprograma călătoria online gratuit pe zboruri ulterioare, în limita locurilor disponibile, accesând contul Wizz Air, conform instrucțiunilor comunicate în notificarea trimisă prin e-mail. Pasagerii care au nevoie de asistență pentru reprogramarea zborului Wizz Air pot contacta Centrul telefonic pentru asistență specială și solicita ajutor la numărul de telefon cu tarif normal, indicat pentru fiecare țară.

Pasagerii afectați de astfel de întârzieri semnificative sau de anulări sunt informați cu privire la orice modificare a zborului prin intermediul aplicației mobile, prin SMS și e-mail și pot obține asistență de la agenții de handling din aeroport responsabili de zborul respectiv.

De asemenea, compania aeriană recomandă rezervarea biletelor direct la Wizz Air, pentru a primi în timp util toate informaţiile necesare despre posibilele modificări şi ce acţiuni pot întreprinde pentru zborurile lor afectate, dar și pentru a beneficia de soluţiile self-service rapide şi disponibile non-stop, aflate la dispoziţia pasagerilor.

Totodată, în conformitate cu legislația europeană și politica companiei, Wizz Air asigură cazarea peste noapte a pasagerilor într-un hotel, în cazul zborurilor anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițială, precum și transferul pasagerilor între aeroport și hotel. Atunci când următorul zbor Wizz Air către destinația inițială este efectuat la o dată ulterioară, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru zilele premergătoare zborului respectiv. În cazul reprogramării zborului și achiziționării unui nou bilet de la un alt operator aerian, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru o singură noapte.

În cazul în care disponibilitatea redusă și imposibilitatea agenților de handling de a găsi camere de hotel nu permit cazarea pasagerilor, aceștia sunt informați printr-un e-mail că pot căuta soluții de cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate, într-o valoare rezonabilă, pe baza documentelor care atestă rezervarea camerei(lor) de hotel. De asemenea, în cazul întârzierilor mai mari de două ore, pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă și alimente cu o valoare proporțională cu durata întârzierii.

În situația perturbării operațiunilor, cauzele pot fi de natură obiectivă (condiții meteo, greve ale personalului aeroportuar sau ale controlorilor de trafic aerian, bird strikes, probleme de handling cu bagajele sau lipsa de personal la nivelul agenților de handling, probleme în fluxul de verificare de securitate etc.) sau subiectivă (verificările tehnice neplanificate, blocaje operaționale etc.).

În momentul când apare o situație neprevăzută, fie de natură subiectivă, fie obiectivă, Wizz Air face întotdeauna eforturi pentru a limita întârzierile și pentru a evita anularea unui zbor. Întârzierea sau anularea oricărui zbor este ultima decizie luată după ce toate eforturile posibile au fost depuse pentru operarea normală a zborului respectiv. Prioritatea companiei este siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor sale.

Wizz Air, compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creștere din Europa, operează o flotă de 184 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști în aviație asigură servicii superioare și tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 51,1 milioane de pasageri în anul financiar F23, care s-a încheiat pe 31 martie 2023. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție mondială de siguranță și rating de produse, iar în 2020 și 2023 – „Compania aeriană a anului” de către Air Transport Awards, cele mai dorite premii internaționale pe care le pot primii profesioniștii sau companiile, premii ce recunosc persoanele și companiile care s-au remarcat prin rezultate extraordinare, inovații și servicii superioare. De asemenea, Wizz Air a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” în cadrul World Finance Sustainability Awards 2022 și a primit distincția „Global Environmental Sustainability Airline Group of the Year” în cadrul CAPA – Centre for Aviation Awards 2022.

Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button