Câştigătorii din cadrul CEATEC Innovation Awards 2013 au fost anunţaţi în timpul ceremoniei CEATEC 2013 din cadrul expoziției CEATEC desfășurată în Japonia în perioada 1-5 octombrie Sharp a primit premii la două dintre categoriile competiţiei: Componente electronice şi Design industrial. Pe lângă produsele premiate, printre produsele finaliste s-au numărat alte trei inovaţii Sharp.
Expoziţia CEATEC 2013 reprezintă un eveniment de referință în industria produselor electronice din Asia. Stârneşte un mare interes şi înregistrează, de regulă, mii de vizitatori: reprezentanţi ai industriei de profil, presă şi mii de fani ai produselor electronice şi ai tehnologiilor noi.
Innovation Awards reprezintă o competiţie organizată anual în cadrul expoziţiei. Un juriu alcătuit din jurnalişti americani specializaţi în IT şi produse electronice de larg consum selectează cele mai competitive produse şi soluţii.
Anul acesta, Sharp a câştigat premii la două categorii: Componente electronice – pentru ecranele LCD echipate cu tehnologia IGZO pentru tablete şi dispozitive smartphone şi Design industrial – pentru televizoarele 4K cu ecran LCD mare, ultra-plat şi fără ramă.
Inovaţiile Sharp au fost nominalizate şi la alte categorii din cadrul competiţiei Innovation Awards. Community Heart Sweet Home – un apartament inteligent, echipat cu dispozitive Sharp ecologice, high-tech a fost nominalizat la categoria Comunitate inteligentă.
Diagnostic Chair a fost selectat printre finalişti la categoria Sănătate şi casă; acesta este un scaun pentru persoanele în vârstă care măsoară parametrii de bază ai stării de sănătate, precum tensiunea arterială, greutatea şi temperatura corpului. Dispozitivul este echipat cu o gamă de tehnologii concepute pentru a facilita monitorizarea stării de sănătate, inclusiv cu o funcţie care permite transferul online al datelor către medicul utilizatorului. Un alt produs Sharp a fost, de asemenea, nominalizat la categoria Design industrial, la care Sharp a câştigat premiul cel mare: Mirror Display este un afişaj LCD, proiectat pentru a fi utilizat în centrele comerciale; este o oglindă şi, în acelaşi timp, un afişaj pentru difuzarea imaginilor.
S-au acordat premii Innovation Awards pentru următoarele categorii: Marele premiu, premiul special: Mobilitate inteligentă, Divertisment pentru acasă, Componente electronice, Imagistică digitală, Computerizare şi reţelistică, Software, Tehnologie mobilă, Transport, Sănătate şi casă, Comunitate inteligentă, Design industrial.
Pentru lista completă a câştigătorilor şi finaliştilor, vizitaţi: www.ceatec.com
Câştigători: http://www.ceatec.com/en/event/event04_02_03.html
Finalişti: http://www.ceatec.com/en/event/event04_02_02.html